Categories: MilitarRusia si lumea

Ce așteaptă Rusia de la summitul NATO

Rusia speră că, la următorul summit NATO, de la Londra, liderii țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice vor analiza propunerile Moscovei și vor trimite un semnal constructiv, a declarat vice-ministrul rus al Afacerilor externe, Serghei Riabkov, la conferința comună cu omologul său chinez, Ma Zhaoxu, organizată la finalul consultărilor pe probleme de stabilitate strategică, relatează TASS.

”În primele zile ale lunii decembrie, va avea loc summitul NATO. Mi-aș dori, totuși, să sper că semnalele pe care liderii țărilor NATO le vor trimite, de acolo, vor include ceva mai constructiv decât veșnica repetare a acelorași apeluri, către Rusia – de a face ceva, ce, oricum, nu este justificat și nu are nici o legătură cu realitatea”, a spus diplomatul rus.

”În general, această rupere de realitate este caracteristică pentru comportamentul Alianței Nord-Atlantice, dar, de această dată, vom spera, totuși, că acolo va fi analizat și dezbătut conținutul consistent al propunerilor rusești”, a adăugat Riabkov.

Pe de altă parte, vice-ministrul rus al Afacerilor Externe a declarat că, în prezent, Statele Unite creează într-un ritm alert și se pregătesc să desfășoare sisteme de rachete interzise, anterior, prin Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF).

”Am avut o analiză foarte detaliată a situației create după retragerea unilaterală a SUA din INF și pe fondul acțiunilor ulterioare, întreprinse de această țară, care realizează, într-un ritm accelerat, sisteme interzise anterior prin tratat și care s-a înscris, practic, pe linia desfășurării lor în regiuni cu importanță considerabilă pentru garantarea securității țării noastre”, a apreciat Riabkov.

În același timp, diplomatul a subliniat că Rusia încă mai speră într-o îmbunătățire a relațiilor cu SUA, în cazul numirii prim-adjunctului secretarului de stat, John Sullivan, în calitate de ambasador în Rusia. ”Sper că, dacă această numire se va produce, Sullivan va acționa pentru normalizarea relațiilor – care se află într-o stare deplorabilă. Declarațiile lui ne permit să păstrăm, din acest punct de vedere, speranța, deși, contextul general de la Washington nu ajută, ca să zic așa, la o comunicare diplomatică normală, așa cum s-a întâmplat decenii la rând”, a afirmat Riabkov.

”Înțelegem cum stau lucrurile și considerăm că o persoană cu o asemenea experiență, de asemenea nivel și anvergură cunoaște situația și, în același timp, știe în profunzime tot ce are legătură cu actuala stare de criză din relațiile ruso-americane”.

TASS menționează că, la 17 octombrie, președintele Donald Trump a trimis în Congresul SUA propunerea de a analiza candidatura lui Sullivan pentru funcția de ambasador la Moscova. O lună mai târziu, la 20 noiembrie, comisia senatorială pentru afaceri externe a aprobat candidatura, care urmează, acum, să fie aprobată în plenul camerei superioare a Congresului SUA.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

4 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

9 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

9 ore ago

This website uses cookies.