Categories: Rusia si lumea

Sunt dezvăluite planurile nerealizate ale SUA de a-și crește prezența în Crimeea

Înainte de reunificarea Crimeii cu Rusia, Statele Unite intenționau să deschidă o misiune diplomatică în peninsulă, a dezvăluit fostul ministru de externe al Ucrainei, Volodimir Handoghii, vorbind într-o emisine a canalui TV UkrLife.

Potrivit lui, acest subiect a fost discutat încă din timpul președinției lui Viktor Iușcenko (2005-2010 – n.r.). Motivul ridicării problemei a fost refuzul NATO, în 2008, de a oferi Kievului planul de acțiune pentru aderarea la alianță. Handoghii a spus că, după aceasta, a avut o întâlnire cu secretarul de stat de atunci, Condoleezza Rice, în timpul căreia a fost semnată carta privind cooperarea strategică dintre Washington și Kiev.

Printre altele, documentul includea o clauză privind necesitatea creării, la Simferopol, a “unei prezențe onorifice sau a unei alte forme de prezență diplomatică a Statelor Unite ale Americii ”, a povestit Handoghii, menționând că părțile au avut o discuție îndelungată pe această temă.

Colegul său, fostul ministru de externe al Ucrainei, Volodimir Ogrîzko, a menționat că discuția despre această problemă a început chiar înainte ca Handoghii să preia funcția în 2009, iar el a vorbit personal despre acest lucru cu fostul ambasador al SUA în Ucraina, William Taylor.

Crimeea a redevenit parte a Rusiei, în urma unui referendum organizat în martie 2014. Ucraina, Statele Unite, membrii UE și alte țări nu recunosc rezultatele acestuia. Moscova arată că procesul de aderare a Crimeii corespunde dreptului internațional.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

10 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

12 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

13 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

14 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

14 ore ago

This website uses cookies.