Categories: MilitarRusia si lumea

Starea de sănătate a NATO îngrijorează Rusia

Definirea Rusiei drept una dintre principalele amenințări pentru țările NATO, apreciere formulată în cadrul summit-ului Alianței Nord-Atlantice, desfășurat, recent, la Londra, ridică tot mai multe semne de întrebare privind ”starea de sănătate” a organizației, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova (în imagine), relatează TASS.

”S-ar fi crezut că evenimentul jubiliar ar fi putut deveni o bună oportunitate pentru a arunca o privire critică asupra a ceea ce s-a făcut, pentru a evalua dacă obiectivele și sarcinile Alianței Nord-Atlantice corespund actualei situații geopolitice și de a reflecta asupra relațiilor cu principalii parteneri, vecini, alți jucători, de a se gândi la perspective. Dar, după cum știm, se poate reflecta când ai la ce să reflectezi”, a spus Zaharova, menționând că summit-ul de la Londra a fost dedicat împlinirii a 70 de ani de existență a organizației.

Diplomatul a arătat că, la finalul întâlnirii la nivel înalt, în loc ”să se preocupe, cu seriozitate, de găsirea unor răspunsuri la problemele reale”, care cer soluții comune, NATO ”a scos din nou, pe primul plan, închipuita amenințare rusă”. ”Pe lista pericolelor ce amenință Alianța, listă întocmită la Londra, amenințarea rusă a fost pusă chiar înaintea terorismului internațional, a migrației ilegale și a provocărilor cibernetice”, a adăugat Zaharova.

”Vreau să spun, încă o dată, că, după toate acestea, vor apărea și mai multe întrebări legate de starea de sănătate a Alianței Nord-Atlantice”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al MAE rus.

TASS menționează că, la începutul lunii noiembrie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat, într-un interviu acordat publicației The Economist, că NATO a pierdut definitiv coordonarea în interiorul Alianței, ceea ce poate fi caracterizat drept ”moartea creierului”. Cuvintele liderului francez au fost criticate de alți membri ai blocului.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

22 de minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

41 de minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

o oră ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

2 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

23 de ore ago