Hot News
Șoigu, despre exercițiile din Marea Neagră (VIDEO)
10/01
În Occident, a fost dezvăluit numele unui posibil succesor al lui Putin. Acesta nu este nici Medvedev, nici Șoigu
11/01

Un proiect ambițios: Se creează un partid de ”democrație directă”

Directorul pentru produsul World of Tanks al companiei Wargaming.net și fondatorul noului partid, Viaceslav Makarov/ Foto: ok.ru

În Rusia, s-ar putea înființa Partidul Democrației Directe, o formațiune politică de profesioniști, care nu are lider. Un proiect anunțat de secretarul de presă al partidului, Timofei Șeviakov, potrivit căruia congresul de constituire a fost planificat pentru data de 5 martie.

”Va fi Partidul Democrației Directe”. De la bun început, ne poziționăm nu ca un partid de tip lider… Trebuie să parcurgem toți pașii formali, adică să avem un congres, planificat pentru 5 martie, să parcurgem întreg procesul de înregistrare la Ministerul de Justiție, inclusiv deschiderea filialelor regionale. Ca atare, numai după toate acestea, dacă ne iese, vom intra cu adevărat în politică și anume … să luăm parte la alegerile regionale din 2020 și, ne-am propus și alegerile pentru Duma de Stat, din 2021”, a spus Șeviakov, citat de RIA Novosti.

Potrivit spuselor sale, din componența de bază a comitetului fac parte directorul pentru produsul World of Tanks (un joc popular de calculator – n.r.) al companiei Wargaming.net, Viaceslav Makarov, directorul Centrul eurasiatic de comunicații, Aleksei Pilko, directorul adjunct al departamentului juridic Yandeks.Dengi, Boris Cighidin, director general al Unwired Device, Oleg Artamonov și el însuși.

”În principiu, mizăm, în calitate de potențiali alegători, pe întreaga populație cu drept de vot a Rusiei. Noi înșine ne poziționăm ca profesioniști, fiecare în domeniul său și considerăm că potențialii noștri alegători pot fi acei oameni care se poziționează ca profesioniști în domeniile lor și cunosc problemele orașelor lor, ale regiunii lor. … Adică, misiunea noastră nu este de a îndeplini vreo sarcină de sus… ci de a auzi ce spun oamenii, de a transmite totul mai departe și de a întări glasul lor”, a explicat secretarul de presă.

În plus, el a anunțat că, în virtutea legislației actuale, filialele regionale trebuie deschise în cel puțin jumătate dintre unitățile administrativ-teritoriale federale ale Rusiei. ”Ceea ce înseamnă 43 de regiuni sau alte unități administrative (republici, districte autonome, etc. – n.r.). Care anume, vom stabili mai aproape de congres”, a precizat Șeviakov.

El a mai spus că partidul și-a planificat să creeze aplicații mobile pentru votul membrilor mișcării. ”Vorbim despre democrație directă, adică, la orice inițiativă legislativă, orice problemă, deputații noștri trebuie să voteze așa cum dorește alegătorul, pentru că, după alegere, legătura deputatului cu simpatizanții lui dispare, practic, iar deputatul votează așa cum decide partidul, nu cum decide alegătorul. Acesta este și scopul pentru care vom face aplicația mobilă – deocamdată, pentru votul din interiorul partidului, pentru rezolvarea problemelor, pentru promovarea diferitelor inițiative politice în interiorul partidului. Pe viitor, sperăm să dobândim amploare”, a arătat secretarul de presă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875046