Categories: Comentarii

Ziar american, despre ”ingerința rusă” și despre cum au subminat americanii URSS

Discuțiile legate de o ipotetică influență a Rusiei asupra alegerilor americane, din 2016, sunt hilare, comparativ cu ”lunga istorie a amestecului Statelor Unite în treburile interne ale Rusiei” – de la intervenția din anul 1918, la strategia de distrugere a Uniunii Sovietice, scrie jurnalistul american Ted Rall, pentru publicația CounterPunch, într-un articol redat de ”Rossiiskaia Gazeta”.

”Imaginați-vă că sunteți în locul unuia dintre liderii Rusiei, proaspăt dospiți după câteva luni de la revoluția bolșevică. Aveți o grămadă de griji și, cu siguranță, ultimul lucru de care aveți nevoie sunt miile de militari, sub comanda Statelor Unite, care au năvălit în țara voastră cuprinsă de haos. A fost nevoie de trei ani pentru ca trupele noastre să fie alungate de acolo. Este un amestec de o amploare considerabil mai mare decât o reclamă pe Facebook”, arată comentatorul american.

El recunoaște că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Uniunea Sovietică au părut aliați în lupta împotriva nazismului, ”dar, americanii au tărăgănat trei ani, înainte de a intra în război, preferând să rămână pe margine, în timp ce mureau zeci de milioane de cetățeni sovietici”.

Oprindu-se, în continuare, la epoca ”războiului rece”, autorul articolului din CounterPunch scrie despre avionul spionului american Francis Gary Powers doborât, în 1960, deasupra orașului Sverdlovsk (din profunzimile URSS – n.r.). Ted Rall definește pătrunderea navei aeriene a SUA în spațiul aerian sovietic drept un adevărat ”act de război”. ”Vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă Rusia ar fi făcut același lucru, la noi?”, se întreabă, retoric, jurnalistul american.

«În 1982, președintele Ronald Reagan a aprobat o ingenioasă operațiune CIA, ce presupunea aruncarea în aer a gazoductului transsiberian… Dacă planul ar fi fost dus la îndeplinire, ar fi urmat turbulențe economice, o catastrofă ecologică și ”cea mai grandioasă explozie nenucleară și cel mai puternic incendiu observate vreodată din cosmos”», afirmă publicația de peste Ocean, cu referire la declarațiile unui fost membru al Consiliului pentru Securitate Națională din perioada mandatului lui Reagan. Altă idee de-a lui a vizat ”sabotarea” economiei sovietice, ”care ar fi intrat în degringoladă”, din cauza prăbușirii prețurilor mondiale la petrol.

«În 1991, Statele Unite și-au văzut visul împlinit: Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar Rusia a trecut la capitalismul economiei de piață. S-ar fi crezut că americanii vor întinde o mână de ajutor. E adevărat, au trimis bani: mită pentru minuscula gașcă de foști birocrați corupți care l-au înconjurat pe primul președinte post-sovietic al Rusiei, Boris Elțîn. Rușii de rând nu au primit nimic. S-a calculat că, în urma prăbușirii comunismului și a refuzului comunității internaționale de a face un pas înainte, au murit de foame și din alte cauze între 2,5 și 3 milioane de ruși… Americanii au lucrat conștiincios la distrugerea URSS. Haideți să vorbim acum și despre ”ingerința rusă”», concluzionează jurnalistul.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

4 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

4 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

5 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

15 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago