Categories: Rusia si lumea

Lavrov: Trump a acceptat propunerea lui Putin

Liderul american, Donald Trump, a fost de acord cu organizarea unui summit al liderilor celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, reuniune la nivel înalt propusă de președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, citat de RT.ru.

”Inițiativa a fost susținută de președintele Franței, de președintele Chinei și, iată, foarte recent, președintele Trump a confirmat că acceptă și că susține această propunere”, a spus ministrul rus.

”Agenda de lucru, așa cum o vedem noi, constă în necesitatea realizării responsabilității deosebite ce revine acestor cinci state pentru păstrarea păcii și securității mondiale, așa cum stă scris în statutul ONU. Este ceva mult mai larg decât chestiunile legate de dezarmare. Este vorba și despre conflictele regionale și de noile provocări – precum terorismul internațional, traficul cu narcotice, alte forme ale crimei organizate, comerțul cu carne vie, migrația, noile tehnologii, ce pot scăpa de sub control, completând, astfel, lista amenințărilor aducătoare de moarte care planează asupra omenirii”, a detaliat șeful MAE rus, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

În acest context, Lavrov a amintit că, potrivit lui Putin, ”cei cinci” nu reprezintă vreun club exclusivist care poate rezolva pentru toți ceilalți problemele omenirii sau care poate să impună abordările lui. Nu, sunt exact acele ”state care pot juca rol de lideri în mobilizarea întregii comunități internaționale pentru o acțiune colectivă, pentru unitate, nu pentru confruntare”.

”Este vorba despre supraviețuirea omenirii. Pentru prima dată, după mulți ani, experții încep să vorbească despre posibilitatea unui război rece. Președinții URSS și SUA, Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan au făcut, la timpul lor, o declarație, potrivit căreia nu pot exista învingători într-un război nuclear și, de aceea, nu trebuie permis un astfel de conflict. Rusia propune repetarea acelei declarații, dar, încă nu a primit răspuns din partea Statelor Unite”, a adăugat Lavrov.

Ministrul rus și-a exprimat, totodată, speranța că problema va fi dezbătută la viitorul summit. Deși, unde și când s-ar putea el desfășura nu se știe, deocamdată. Momentul și locul se află în proces de convenire, a spus Lavrov.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

2 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

3 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

3 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

5 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

5 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

6 ore ago
# #