Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: mk.ru
”Este vorba despre credite de urgență, pentru plata salariilor. Cu o subvenționare a dobânzii de până la 0%, cu o garanție de acoperire ridicată, pentru că noi înțelegem că întreprinderile mici și mijlocii nu au acum nici un fel de garanții”, a declarat el, catalogând situația drept ”o poveste dureroasă”.
Belousov a precizat că vor fi ”credite pe termen scurt”. Potrivit spuselor sale, ele vor fi calculate pentru o jumătate de an. ”După aceea, vom vedea”, a adăugat prim vicepremierul. Proiectul în sine va fi realizat cu ajutorul unei linii de credit, deschisă de Banca Centrală.
Belousov a declarat, de asemenea, că autoritățile nu intenționează să lanseze procedura falimentară a întreprinderilor care, peste șase luni, nu vor reuși să plătească impozitele. ”Să vedem ce va fi peste șase luni. În primul rând, nu știm cât va dura criza. Vă pot asigura, însă, ce nu se va întâmpla: nu vom începe să falimentăm întreprinderi”, a asigurat el.
Potrivit precizărilor sale, guvernul va avea în vedere două variante: fie reeșalonare, fie prelungirea perioadei de grație pentru întreprinderi.
Este interesant și se vorbește prea puțin despre asta, dar motivul înfrângerii lui Trump îl…
Scandalul din închisoarea secretă de lângă Kiev arată adevărata atitudine a autorităților ucrainene față de…
Delegația rusă va lua parte la negocierile trilaterale privind Ucraina, care vor avea loc la…
Președintele Vladimir Putin a participat la ședința plenară a Săptămânii internaționale ”Popoarele Rusiei”. Motto-ul întâlnirii…
Tortura face parte integrantă din practicile regimului de la Kiev încă din 2014. Cele întâmplate…
Comunitatea mondială a primit, luni, confirmări oficiale privind existența lagărelor de concentrare pe teritoriul Ucrainei.…