Hot News
MAE rus: SUA vor să șteargă granița dintre diferitele tipuri de arme nucleare
01/05
Testul de identificare a anticorpilor la Covid-19, înregistrat oficial
01/05

Evoluția pandemiei de coronavirus. Rusia a ieșit pe platou

Foto: TASS

În ultimele zile, ritmul de creștere a numărului de noi cazuri de infectați cu Сovid-19 s-a redus considerabil, consideră șefa Agenției Federale Medico-Biologice, Veronika Skvorțova, relatează ”Rossiiskaia Gazeta”.

”Am reușit să reducem ritmul de răspândire a infecției de coronavirus și, de fapt, în ultima săptămână am fost pe platou după numărul de cazuri noi”, a declarat oficialul rus.

Șefa Rospotrebnadzor (Protecția consumatorului, n.r.), Anna Popova, a afirmat, la rândul ei, că schimbările substanțiale observate în procesul de răspândire a noului virus în Rusia insuflă speranță, dar nu oferă și siguranța absolută că nivelul de îmbolnăviri va scădea în mod stabil, ”că s-a atins pragul de unde vom putea doar coborî, fără alte schimbări de direcție”.

Popova a subliniat că situația epidemiologică și evoluția pandemiei va depinde de respectarea de către cetățeni a măsurilor de restricție.

Pe de altă parte, Popova a anunțat că Rusia dispune de suficiente paturi goale pentru pacienții cu coronavirus. ”Am reușit să evităm o creștere explozivă, avem astăzi un volum considerabil de paturi de spital goale. Am avut timp să le pregătim, am avut timp să pregătim sistemul de sănătate, ceea ce este foarte important”, a spus șefa Rostrebnadzor.

În opinia ei, creșterea numărului de îmbolnăviri este inevitabilă, esențial este însă ca ritmul acestei creșteri să nu se intensifice. Popova a subliniat că, spre deosebire de alte țări, sistemul de sănătate din Rusia permite salvarea chiar și a pacienților cu forme foarte grave ale bolii Covid-19.

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a spus, prin vocea reprezentantului OMS în Rusia, Melita Vujnovic, că rata scăzută a mortalității în Rusia este rezultatul structurii sistemului de sănătate al țării. Potrivit afirmațiilor sale, în statele unde sănătatea funcționează ca un sistem, nu ca spitale separate, de sine stătătoare, numărul de decese printre pacienții cu Covid-19 este mai scăzut.

Ultima ora: În ultimele 24 de ore, în Rusia, au fost înregistrate 7.933 de noi cazuri de infectare cu Covid-19, ceea ce reprezintă un nou record, în cifre absolute – față de 7099, cu o zi înainte.

În total, Rusia numără 114.431 de persoane infectate cu Covid-19. Au decedat 1.161 de pacienți și s-au însănătoșit 13 220.

Graficele de răspândire a Covid-19 în Rusia, prezentând numărul de îmbolnăviri în fiecare zi: în Rusia, per total (culoarea albastră), la Moscova (culoarea roșie) și în Rusia, fără Moscova (culoarea galbenă)/ Foto: rambler.ru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3238086