Categories: Rusia de azi

Medicament testat împotriva Сovid-19. Primele rezultate, încurajatoare

Rezultatele intermediare ale testelor clinice cu medicamentul Favipiravir au demonstrat un rezultat pozitiv, administrarea preparatului îmbunătățind starea pacienților cu Сovid-19, a anunțat șeful Fondului pentru investiții directe (RFPI), Kirill Dmitriev, citat de ”Izvestia”.

”Datele primite arată că, după cinci zile de terapie, 60% dintre cei 40 de pacienți cărora le-a fost administrat Favipiravir au avut rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus. Este de două ori mai mult decât în grupul unde s-a aplicat tratamentul standard”, a spus Dmitriev.

El a precizat că aceste date coincid cu rezultatele studiilor chineze, care au indicat o reducere a perioadei de boală de la 11 la 4-5 zile. Dmitriev a menționat, de asemenea, că testele clinice se vor încheia la sfârșitul lunii mai. Apoi, medicamentul trebuie să primească permis de înregistrare, pentru a putea fi folosit pe tot teritoriul Rusiei.

”Grupul de companii HimRar împreună cu RFPI pot demara livrările comerciale ale preparatului la sfârșitul lunii mai. Capacitățile industriale și reactivii necesari sunt deja pregătite”, a adăugat Dmitriev.

Săptămâna trecută, compania farmaceutică Promomed a anunțat că este pregătită să lanseze în producție preparatul Favipiravir la uzina Biohim din Saransk. Ministerul rus al Sănătății a inclusiv acest medicament pe lista posibilelor tratamente împotriva Covid-19 la pacienții adulți, la sfârșitul lunii aprilie.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

5 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

7 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

8 ore ago
# #