
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus/ Foto: RIA Novosti
Rugat să comenteze afirmația făcută de Vladimir Putin într-un interviu pentru filmul ”Rusia. Kremlin. Putin”, referitoare, printre altele, la ieșirea republicilor din URSS cu ”un bagaj” de tradiționale teritorii rusești, reprezentantul Kremlinului a explicat că șeful statului s-a referit la greșelile sistemice existente, anterior, în Constituție și care nu prevedeau o serie de situații și evoluții cu efecte negative pentru stat.
Secretarul de presă a îndemnat să fie citite cu atenția spusele președintelui. ”A fost vorba tocmai de acele greșeli care au fost comise anterior și despre momente foarte importante care nu au fost înscrise în Constituție”, a precizat oficialul.
”Nu, Rusia nu are pretenții teritoriale față de vecinii săi”, a subliniat Peskov, răspunzând la o întrebare corespunzătoare. În plus, el a respins supoziția că ar fi fost vorba depsre teritorii care ar putea ieși din componența Rusiei de astăzi. ”Nu, categoric nu!”.
Întrebat dacă este vorba despre trecut sau viitor, Peskov a declarat: ”Problema constă în erorile sistemice pe care este foarte important să le excludem în actuala noastră Constituție”.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…