Foto: Primăria Moscovri
Zona pietonală se află pe strada Amur și este formată din două bulevarde cu o lungime de 225 de metri fiecare. În ceea ce privește birourile de lemn, de realizarea lor s-a ocupat compania care a creat și Piața Saliut, din Parcul Gorki.
Originalele birouri sunt construite din bârne și sunt completate cu iluminare. Această inedită zonă de promenadă este situată nu departe de un complex de locuințe, un teritoriu unde sunt prevăzute și alte construcții. Printre altele, se intenționează amenajarea unui parc peisagistic, un amfiteatru din lemn, terenuri de sport, magazine și cafenele.
În zonă există, deja, un loc de joacă pentru copii, modern și la a cărui realizare s-a lucrat împreună cu medici pediatri, specialiști în psihologia copilului. Toate aparatele instalate aici sunt adaptate nevoilor de dezvoltare locomotorie a micuților, de coordonare a mișcărilor și de exersare a echilibrului.
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
Declarația liderilor statelor europene cu privire la negocierile de la Berlin arată că Europa continuă…
This website uses cookies.