Hot News
Senatorul Aleksei Pușkov a ridiculizat ideea fiului lui Brzezinski de a accepta Ucraina și Georgia în NATO
12/07
Institutul ”Primakov”: Lumea post-pandemie, dominată de confruntarea dintre SUA și China
12/07

Rusia a finalizat testarea primului vaccin anti-Covid din lume

Foto: RIA Novosti

În Rusia s-a încheiat testarea primului vaccin anti-Covid din lume, a anunțat Vadim Tarasov, directorul Institutului de medicină translaționară și biotehnologie al Universității ”I.M. Secenov”, scrie ”Izvestia”.

”Universitatea ”Secenov” a încheiat cu succes testarea pe voluntari a primului vaccin anti-Covid din lume”, a spus el.

Într-o discuție cu jurnaliștii agenției RIA Novosti, directorul Insitutului de parazitologie medicală, boli tropicale și transmisibile, Aleksandr Lukașev, a anunțat că misiunea primei etape a studiului a fost aceea de a demonstra securitatea vaccinului pentru sănătatea omului, ceea ce a fost realizat.

Tarasov a explicat că voluntarii s-au aflat mult în izolare, contactele lor cu lumea exterioară au fost limitate încă dinainte de demararea testelor, pentru a exclude orice contaminare cu noul coronavirus.

Potrivit spuselor sale, izolarea de lungă durata și-a spus cuvântul asupra stării psihologice a voluntarilor, pe durata studiului apărând situații conflictuale, a crescut tensiunea emoțională. Iată de ce au fost cooptați psihologi pentru a reduce din tensiunea apărută.

Planul ulterior de dezvoltare a vaccinului este deja determinat de strategia dezvoltatorului, inclusiv de complexitatea situației epidemiologice generată de noul virus și de posibilitatea de a amplifica producția, a precizat Lukașev.

Anterior, Tarasov a declarat că preparatul împotriva noului coronavirus reprezintă un vaccin recombinant de adenovirus care, de fapt, nu este viu și a fost creat artificial. Potrivit afirmațiilor sale, vaccinul nu conține părți din coronavirus. ”Principiul lui de acțiune este de așa natură încât trebuie să genereze imunitate, un răspuns imunitar, asemănător răspunsului imunitar ce apare la coronavirus”, a precizat omul de știință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875149