Hot News
Putin: Păstrarea adevărului despre al Doilea Război Mondial, o datorie a Rusiei și a Chinei
03/09
Șeful SVR: Otrăvirea lui Navalnîi putea fi falsificată
04/09

Alexander Rahr: Scopul scandalului din jurul lui Navalnîi

Politologul german Alexander Rahr/ Foto: RIA Novosti

”Anumite forțe din Occident doresc să bage zâzanie între Rusia și Germania, astfel încât cele două țări să nu se mai apropie niciodată”, a apreciat politologul german Alexander Rahr, comentând apelurile politicienilor europeni și americani de a introduce sancțiuni împotriva Rusiei din cauza situației cu bloggerul Aleksei Navalnîi, scrie Rambler.ru.

”Am două versiuni. Cele întâmplate avantajează acele forțe care doresc să îndepărteze și să alunge pentru totdeauna Rusia din Europa. Ele vor să acuze Moscova de toate păcatele lumești, să stopeze realizarea proiectului Nord Stream-2 și să bage zâzanie între Rusia și Germania, de așa natură, încât cele două țări să nu se mai apropie niciodată”, a declarat analistul german pentru publicația Vzgliad.

”Respectivele forțe au o grămadă de motive și o grămadă de interese geopolitice pentru a proceda astfel. Întrebarea este: cum au reușit să-l otrăvească pe Navalnîi, pe teritoriul Rusiei? Dar despre asta trebuie întrebați, mai degrabă, anchetatorii ruși”, a arătat politologul.

”A doua versiune – investigațiile lui Navalnîi l-ar fi putut aduce în pragul nebuniei pe vreun influent om de afaceri.

Cred că acțiunile Fondului Anticorupție au curmat multe cariere, iar unii ar fi putut suferi pierderi importante”, a adăugat Rahr.

”În oricare dintre situații, important ar fi ca medicii din Omsk și cei din Berlin să se ocupe împreună de caz, nu separat. Trebuie să convoace un consiliu. Doar așa, tabloul celor întâmplate se va clarifica”, este de părere expertul german.

În același timp, el crede că povestea cu Navalnîi ar putea avea aceleași consecințe ca povestea cu Skripal. ”Occidentul, în colectiv, va introduce, probabil, sancțiuni. Nu economice, e adevărat, pentru că ar fi ceva dăunător și pentru Occident, ci politice. Posibil vor fi emise câteva interdicții și se va merge pe expulzare de diplomați”, a prognozat politologul german.

Interlocutorul publicației Vzgliad a mai presupus, de asemenea, că în jurul Rusiei se va crea o atmosferă informațională negativă, inclusiv în ajunul discursului președintelui Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, la 22 septembrie. ”Se va arunca mult noroi la adresa Rusiei, în special în presă. Atmosfera se va deteriora. Nu cred că se va ajunge la schimbări politice radicale, dar lucrurile se vor deteriora”, a spus Rahr.

Bazându-se pe concluziile toxicologilor militari, Guvernul german a afirmat că Navalnîi ar fi fost otrăvit cu o ”substanță din grupul Noviciok”. Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a subliniat că Berlinul nu a informat Moscova în legătură cu concluziile sale privind ”otrăvirea” lui Navalnîi cu Noviciok, amintește Rambler.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875089