Categories: MilitarRusia si lumea

Ministerul rus de Externe consideră iresponsabilă reacția occidentală la propunerea lui Putin privind rachetele cu raza medie de acțiune

Partenerii occidentali ignoră încercările Rusiei de a stabiliza situația din Europa, potrivit Ministerului rus de Externe.

Luni, Vladimir Putin a propus măsuri pentru reducerea tensiunilor instalate pe fondul încetării Tratatului privind rachete cu raza medie și mai scurtă de acțiune (INF). Liderul rus a făcut apel pentru dezvoltarea instrumentelor de dezangajare care să se bazeze pe principiile reciprocității (pentru detalii, click aici). Partenerii europeni au fost sceptici cu privire la inițiativă. În special, Berlin a spus că astfel de idei „nu sunt credibile”.

“Primele semnale negativiste, destul de necugetate, le-am auzit tocmai din Europa”, a comentat adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, într-un interviu acordat RIA Novosti.

El a subliniat că miza este, acum, “foarte mare”, iar cei care “încearcă să ignore propunerile Președintelui Putin” demonstrează o “abordare destul de iresponsabilă” în ceea ce privește asigurarea securității europene. «Seriozitatea propunerilor anunțate necesită un studiu aprofundat al acestora. Profunzimea acestor propuneri necesită o analiză fundamentală și reflectă o intenție hotărâtă a conducerii Federației Ruse de a găsi o modalitate de stabilizare a situației politico-militare din Europa în ceea ce privește prevenirea apariției unor ”noi crize ale rachetelor”, acolo», a adăugat diplomatul.

Tratatul INF a fost menit să asigure stabilitatea strategică globală. În august 2019, Statele Unite s-au retras din acord, “din cauza încălcărilor comise de Rusia”, pe care Washingtonul a acuzat-o că a dezvoltat și a testat racheta interzisă 9M729. Moscova insistă că aceasta are o rază de acțiuni permisă – adică, mai mică de 500 de kilometri.

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

8 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

10 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

10 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

10 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

11 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

12 ore ago