
Senatorul și politologul Aleksei Pușkov/ Foto: RIA Novosti
Ghetmanțev a declarat că, în următorii ani, Ucraina nu va putea atinge nivelul european de trai și că numai pentru a ajunge la PIB-ul Poloniei ar avea nevoie de cel puțin 40 de ani. Potrivit politicianului, Ucraina are o super-misiune, și anume de a ajunge din urmă Belarus sau Rusia, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de trei ori mai mare decât în Ucraina.
”Ucraina a avut șansa de a crește nivelul de trai – în cazul dezvoltării relațiilor economice și comerciale și cu Rusia și cu Europa”, a comentat Pușkov pe pagina sa de Twitter. În opinia lui, pe fondul acestei politici, în anii 2011-2013, ritmurile de creștere a economiei țării au fost onorabile, PIB-ul apropiindu-se de 200 miliarde de dolari. ”Dar a fost generat maidanul, iar acum Ucraina și-a pierdut șansa”, a afirmat senatorul rus.
Justețea cuvintelui lui Ghetmațev a fost subliniată și de fostul premier al Ucrainei, Nikolai Azarov. În opinia lui, cu actuala lor politică, autoritățile de la Kiev riscă să nu atingă nu doar indicii macroeconomici ai Rusiei, ba chiar nivelul de trai din țările africane s-ar putea dovedi de neatins pentru Ucraina.
”Rossiiskaia Gazeta” menționează că, în 2020, pentru stingerea și deservirea datoriei de stat a Ucrainei a fost alocată o treime din mijloacele bugetare ale țării. Este vorba despre 423,6 miliarde de grivne, din care 282,1 miliarde au fost cheltuite pentru stingerea datoriei propriu-zise, iar 141,5 miliarde – pentru plata dobânzilor.
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…