Hot News
Ministerul rus de Externe a cerut să nu se grăbească prognozele după primul tur al alegerilor din Moldova
02/11
Rușii, despre săptămâna de lucru de patru zile
03/11

Aleksei Pușkov: Ucraina a pierdut șansa de a crește nivelul de trai

Senatorul și politologul Aleksei Pușkov/ Foto: RIA Novosti

Ucraina a avut șansa de a crește nivelul de trai al oamenilor, dar a pierdut-o, crede senatorul rus Aleksei Pușkov, comentând o declarație a șefului Comitetului Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei, n.r.) pentru finanțe, impozite și politică vamală, Daniil Ghetmanțev, relatează ”Rossiiskaia Gazeta”.

Ghetmanțev a declarat că, în următorii ani, Ucraina nu va putea atinge nivelul european de trai și că numai pentru a ajunge la PIB-ul Poloniei ar avea nevoie de cel puțin 40 de ani. Potrivit politicianului, Ucraina are o super-misiune, și anume de a ajunge din urmă Belarus sau Rusia, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de trei ori mai mare decât în Ucraina.

”Ucraina a avut șansa de a crește nivelul de trai – în cazul dezvoltării relațiilor economice și comerciale și cu Rusia și cu Europa”, a comentat Pușkov pe pagina sa de Twitter. În opinia lui, pe fondul acestei politici, în anii 2011-2013, ritmurile de creștere a economiei țării au fost onorabile, PIB-ul apropiindu-se de 200 miliarde de dolari. ”Dar a fost generat maidanul, iar acum Ucraina și-a pierdut șansa”, a afirmat senatorul rus.

Justețea cuvintelui lui Ghetmațev a fost subliniată și de fostul premier al Ucrainei, Nikolai Azarov. În opinia lui, cu actuala lor politică, autoritățile de la Kiev riscă să nu atingă nu doar indicii macroeconomici ai Rusiei, ba chiar nivelul de trai din țările africane s-ar putea dovedi de neatins pentru Ucraina.

”Rossiiskaia Gazeta” menționează că, în 2020, pentru stingerea și deservirea datoriei de stat a Ucrainei a fost alocată o treime din mijloacele bugetare ale țării. Este vorba despre 423,6 miliarde de grivne, din care 282,1 miliarde au fost cheltuite pentru stingerea datoriei propriu-zise, iar 141,5 miliarde – pentru plata dobânzilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875067