Celebrul agent de informații sovietic, fostul ofițer MI6, George Blake/ Foto: Biroiu de presă al SRV
George Blake/ Foto: AP
”A venit vestea amară – legendarul George Blake a murit”, a anunțat Serghei Ivanov, șeful Biroului de presă al SVR.
Președintele Vladimir Putin și-a exprimat condoleanțele familiei și celor apropiați ai lui George Blake. ”Colonelul Blake a fost un profesionist strălucit, cu o vitalitate și un curaj deosebite. De-a lungul anilor de muncă grea și intensă, el a adus o contribuție cu adevărat de neprețuit la asigurarea parității strategice și menținerea păcii pe planetă ”, se spune în telegrama Președintelui.
Potrivit SRV, George Blake s-a născut la 11 noiembrie 1922, la Rotterdam.
În august 1944, Blake a început să lucreze în secțiunea olandeză a informațiilor britanice, iar după sfârșitul războiului, serviciile de informații britanice i-au reorientat activitatea principală către Uniunea Sovietică.
La Hamburg, Blake a început să studieze limba rusă, iar în octombrie 1948 a fost numit rezident al SIS în Seul, unde a fost însărcinat cu colectarea informațiilor despre Orientul Îndepărtat sovietic – Primorie, precum și Siberia și Manciuria. Odată cu izbucnirea războiului coreean, bărbatul a fost trimis într-un lagăr, iar, în 1951, el și-a oferit cooperarea serviciilor de informații sovietice și le-a furnizat date valoroase despre serviciile speciale britanice.
În anii următori, Blake a continuat să coopereze cu serviciile secrete sovietice, dar, în 1961, a fost chemat la Londra și interogat, după care, instanța l-a condamnat la 42 de ani de închisoare. După patru ani de detenție, a fost organizată evadarea lui Blake din închisoare, iar cu ajutorul prietenilor, în 1965, s-a mutat la Moscova.
În URSS, agentului Blake i s-a acordat gradul de colonel de informații externe. De asemenea, el a fost decorat cu o serie de distincții înalte sovietice și ruse. Ofițerul are patru fii, dintre care trei locuiesc în Marea Britanie.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.