Hot News
Nikolai Patrușev: Rusofobia conduce la degradare
27/01
Prelungirea Tratatului START-3. Pe ultima sută de metri
27/01

Povestea lui Navalnîi: de la primul caz de corupție și mai departe

Aleksei Navalnîi/ Foto: vesti.ru

Primul a fost dosarul penal legat de compania de stat ”Kirovles” care se ocupă de exploatarea și prelucrarea lemnului, scrie site-ul postului TV Vesti.ru. În 2009, bloggerul Aleksei Navalnîi a devenit consilier al noului învestit în funcția de guvernator al Regiunii Kirov (mai târziu, Ținutul Perm – n.r.), Nikita Belîh (fostul lider al Partidului de opoziție ”Uniunea Forțelor de Dreaptă – n.r.). Navalnîi îi era aproape întotdeauna, mâna lui dreaptă, atât la locul de muncă, cât și la vânătoare.

În curând, consilierului i s-au pus întrebări în legătură cu schemele netransparente de la marea întreprindere “Kirovles”, care, dintr-un anumit motiv, a început să vândă cherestea prin intermediari, în detrimentul propriu. Toate acestea se petrecea în văzul lui Serghei Karnauhov, adjunctul guvernatorului pentru combaterea corupției.

“Ce a făcut Aleksei Navalnîi?”, povestește acesta. «În loc să se preocupe de reformarea acestui obiectiv, a rupt sistemul de vânzări, a băgat  aici  ”Viatskaia Lesnaia Kompaniia-SRL”. Aici a subestimat prețul de desfacere, iar dincolo l-a supraestimat. Diferența care rezulta intra în buzunarele lui Navalnîi și ale echipei sale».

Relația dintre consilierul Navalnîi și guvernatorul Belîh s-a înrăutățit – aceștia își revendicau, unul celuilalt, în mod constant, pretențiile financiare. Acest lucru a devenit clar din corespondența lor, publicată de hackeri. Nimeni nu a negat autenticitatea acesteia. Potrivit acestor înregistrări, Belîh s-a supărat pe protejatul său și a promis că nu-l va mai acoperi: „Te-ai simțit complet vedetă! Uf! Mi-a dispărut cu desăvârșire dorința de a comunica cu tine! Să te înțelegi singur cu milițienii și cu FSB-ul (Serviciul Federal de Securitate – n.r.), cu privire la  ajutorul tău acordat silviculturii Regiunii Kirov.”

Într-un mod ciudat, anchetatorii regionali au închis dosarul penal împotriva companiei ”Kirovles”, fapt pentru care au fost mustrați de către președintele Comitetului de Investigații (o structură federală – n.r.), Aleksandr Bastrîkin. „Aveți o persoană acolo, numită Navalnîi. E vorba de un dosar penal. De ce l-ați oprit, fără măcar a informa conducerea Comitetului? Întreaga țară vorbește despre această fraudă. Sunt publicate convorbirile. Dacă există un motiv pentru clasarea cazului penal, raportează-l! Ești slab, ți-e frică, se fac presiuni? Raportează! Știți poziția mea, vă vom ajuta, vom prelua cazul la biroul central”, a declarat Bastrîkin.

Dosarul penal a ajuns în instanță. La ședințele acesteia, din îndepărtatul Kirov, veneau al doilea secretar al Ambasadei Suediei în Rusia, David Emtestam și angajatul secției politice al Ambasadei SUA în Rusia, Kevin Timati Covert.

La proces s-a prezentat, de asemenea, și Nikita Belîh. În acel moment,  doar ca martor. Mult mai târziu, a fost prins în flagrant, în timp ce primea o mită mare. El cerea bani de la negustori, pentru protecție. Acum Belîh este în colonie. Acolo a deprins profesia de confecționare a jucăriilor umplute. Dar Navalnîi a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare de 5 ani, pentru delapidare. Complicii săi, omul de afaceri Piotr Ofițerov și directorul companiei ”Kirovles”, Viaceslav Opaliov, au primit, de asemenea, o pedeapsă cu suspendare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat să recunoască cazul ca fiind motivat politic.

În timpul cercetării cazului ”Kirovles”, anchetatorii au avut întrebări cu privire la circumstanțele obținerii statutului de avocat, de către Navalnîi. Potrivit actelor, bloggerul a făcut stagiul necesar, de avocat, de doi ani, lucrând la firma proprie.

«Ești doar tribun! Spune: “Am obținut experiență juridică lucrând ca propriul meu adjunct pentru probleme juridice”. În propria ta firmă, cu cifră de afaceri egală cu zero. Spune acest lucru – și nu voi mai avea alte întrebări pentru tine! Dar el nu spune», – a spus jurnalistul Maxim Kononenko.

Cu toate acestea, a fost privat de statutul său de avocat. Deja, după condamnarea în cazul ”Kirovles”. În acel moment, a devenit clar că compania „Glavpodpiska”, care aparținea lui Aleksei Navalnîi și fratelui său Oleg, era implicată într-un dosar penal de escrocherie. O plângere împotriva firmei fraților Navalnîi a fost depusă, de către managerul de vârf al companiei Yves Rocher, Bruno Leproux. El a dezvăluit mașinațiile fraților Navalnîi în furnizarea de servicii de transport, prețurile acestora fiind exagerate, iar banii furați fiind spălați.

«În primăvara anului 2008, Oleg Navalnîi, în calitate de șef al Departamentului de corespondență internă al filialei Companiei de Stat “Poșta Rusei”, i-a convins, în mod fraudulos, pe reprezentanții uneia dintre societățile comerciale cu capital străin, care își desfășura activitățile comerciale în Federația Rusă, să încheie un contract privind realizarea transportului de poștă cu compania „Glavpodpiska” (Agenția principală de abonamente)», – a menționat reprezentantul Comitetului de Investigații.

Adică un contract cu firma familiei sale. Potrivit anchetei, compania Navalnîilor nu s-a ocupat de transportul poștei – acest lucru îl făceau alții – dar au primit 55 de milioane de ruble pentru servicii. Adică, din nou, a fost folosită schema cu compania intermediară, ca și în cazul ”Kirovles”. Instanța i-a găsit vinovați pe ambii frați. Aleksei a primit 3 ani și jumătate cu suspendare, iar lui Oleg i s-a dat o condamnare cu executare.

Suspiciunile de fraudă financiară împotriva lui Aleksei Navalnîi și a echipei sale au fost exprimate în mod constant. Acțiunile de anchetă cu privire la directorul executiv al Fondului de Luptă împotriva Corupției, FBK (înființat de Aleksei Navalnîi – n.r.), Vladimir Așurkov, au fost relevante. Anchetatorii l-au găsit într-un apartament închiriat, în centrul Moscovei. Șomerul oficial, Așurkov, cheltuia aproximativ un milion de ruble pe lună, pentru această locuință. Ulterior, a fugit la Londra.

Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții la fondurile înființate de Navalnîi. Ultima percheziție viza soarta a aproape 600 de milioane de ruble, colectate sub formă de donații. Comitetul de anchetă a deschis un dosar penal pentru furtul unei părți mari din acești bani.

“Conform anchetei, Navalnîi, fiind șeful efectiv al acestor organizații, acționând împreună cu alte persoane, a cheltuit peste 356 milioane de ruble din această sumă, în scopuri personale: achiziționarea de bunuri personale, valori materiale și plata cheltuielilor (inclusiv vacanțe în străinătate). Astfel, fondurile colectate de la cetățeni au fost furate”, a declarat cei de la Comitetul de Investigații.

Jurnaliștii au calculat, deja, pentru ce s-ar fi putut cheltui milioane și chiar au făcut un fel de factură.  Se presupune că 95 de milioane – au fost scoase în străinătate, 3 milioane – au fost cheltuite pentru cumpărarea unei mașini noi, 7 milioane – pentru închirierea unui apartament de clasă business. Alte 10 milioane, potrivit unor date, costă studiile fiicei lui Navalnîi la Universitatea  Stanford din SUA. Potrivit jurnaliștilor, colegul bloggerului, Leonid Volkov, ar fi cheltuit 35 de milioane pe o casă din Luxemburg și, în plus, ar fi cumpărat o casă într-un sat de lângă Moscova – în valoare de până la 25 de milioane de ruble.

„Navalnîi nu este săracul Che Guevara, nici Lenin care suferă în exilul siberian, nici acei revoluționari bolșevici înfometați în închisori; el trăiește foarte bine și luxos și mănâncă chiar și homar”, relatează Roman Golovanov, jurnalistul din ziarul „Komsomolskaia Pravda” .

Aproape toate cazurile împotriva lui Navalnîi se refereau la furtul de bani. Iar în 2020, el l-a insultat pe veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Ignat Artemenko, numindu-l “lacheu”. Motivul a fost apelul veteranului și al personalităților de seamă din sfera culturii, științei și sportului de a vota pentru adoptarea amendamentelor la Constituție. Veteranul Ignat Artemenko s-a îmbolnăvit, după ce a fost insultat. Anchetatorii au deschis un dosar de calomnie.

În același timp, Navalnîi a fost obligat să se prezinte, în mod regulat, la Serviciul Federal de Executare a Pedepselor (FSIN), pentru a fi înregistrat ca aflându-se în perioada de probă, după o sentință cu suspendare. O practică de rutină. Dar Navalnîi încălca în mod constant această procedură. Numai în prima jumătate a anului 2020 – de 6 ori.

A urmat spitalizarea. În timp ce Navalnîi se afla în comă, desigur, nu ar fi putut exista pretenții la adresa lui. Însă, după ce a fost externat din clinica Charite, FSIN-ul i-a amintit, prin avocatul lui, de necesitatea de a se prezenta la această instituție și de consecințele neprezentării. Navalnîi a răspuns că nu va veni. A fost pus pe lista persoanelor căutate. Și, mai târziu, Departamentul de la Moscova al FSIN s-a adresat în instanță, cu cererea de a înlocui pedeapsa cu suspendare a lui Navalnîi cu una cu executare. Când a ajuns, totuși, la aeroportul din Moscova, a urmat o arestare firească.

Acum este arestat. Deocamdată, se află într-o carantină de două săptămâni – din cauza restricțiilor sanitare – în locul de detenție provizorie ”Matrosskaia Tișina”, din Moscova. De regulă, acolo sunt deținuți influenții șefi ai lumii interlope sau foști funcționari. De exemplu, fostul guvernator al Regiunii Sahalin, Aleksndr Horoșavin sau fostul guvernator al Ținutului Habarovsk, Serghei Furgal; tot aici se află colonelul-miliardar Dmitri Zaharcenko.

În ceea ce îl privește pe Aleksei Navalnîi, următoarea ședință de judecată în dosarul de calomnie împotriva veteranului Ignat Artemenko va avea loc la 5 februarie. Iar la 2 februarie, instanța Simonovski din Capitală va trebui să decidă o altă problemă – dacă va înlocui pedeapsa cu suspendare a lui Navalnîi cu una reală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875068