Categories: Rusia si lumea

Eliberarea lui Navalnîi. Ministerul Justiției: Cererea CEDO, ilegală

Ministrul rus al Justiției, Konstantin Ciuicenko, a caracterizat cererea CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) de eliberare a fondatorului Fondului de Luptă împotriva Corupției, Aleksei Navalnîi, drept ilegală, relatează TASS.

”Cererea primită de la CEDO, de eliberare a lui Navalnîi, este fără precedent din mai multe motive. În primul rând, este un amestec evident și grosolan în activitatea justiției unui stat suveran. În al doilea rând, această cerere este nefondată și ilegală, deoarece nu indică nici o dovadă, nici o normă de drept care să permită instanței să emită o astfel de hotărâre”, a explicat ministrul.

”În al treilea rând, cererea CEDO este din start imposibil de dus la îndeplinire, deoarece, în conformitate cu legislația rusă, nu există baze legale pentru eliberarea din arest a unei astfel de persoane”, a arătat Ciuicenko.

Reacționând la solicitarea CEDO, Ministerul de Externe al Rusiei a apreciat, prin vocea purtătoarei de cuvânt Maria Zaharova, că respectiva cerere reprezintă o presiune asupra Rusiei.

”După părerea noastră, această decizie este încă un element al campaniei de presiune asupra țării noastre, inclusiv ca element de amestec în treburile interne ale țării noastre. Și pentru că veni vorba, Ministerul Justiției a declarat că este atât presiune, cât și amestec în sistemul judiciar al țării noastre. Iar toate sunt verigi ale aceluiași lanț”, a spus Zaharova.

Reprezentanta MAE Rus a calificat apelul drept ”mitralierea dreptului internațional”, ale cărei consecințe CEDO ”nu le poate evalua, pur și simplu”. ”Ei distrug fundamentul dreptului internațional”, a adăugat Zaharova.

Secretarul de presă prezidențial, Dmitri Peskov, a comentat, de asemenea, cererea CEDO: ”Decizia CEDO privindu-l pe Navalnîi este o încercare gravă de amestec în afacerile interne; este un lucru inacceptabil”.

Cererea CEDO a fost anunțată de avocata lui Navalnîi, Olga Mihailova, potrivit căreia decizia a fost adoptată în conformitate cu articolul 39 din regulamentul Curții privind aplicarea măsurilor preventive.

 

 

 

owner

View Comments

  • Dacă ar fi fost cerută eliberarea lui Navalnii in colonia romana ar fi fost eliberat dar cum Rusia este un stat independent nu sa aprobat .

Recent Posts

Oficial belgian: Nu se discută confiscarea activelor înghețate ale Rusiei

Ministrul belgian al Apărării și Comerțului Exterior, Theo Francken, a exclus posibilitatea folosirii activelor înghețate…

o oră ago

Acțiunile Londrei au determinat Kremlinul să analizeze scenarii extreme

Criza rachetelor din Caraibe 2.0: Rusia și SUA, în prag de conflict. Ministerul rus de…

2 ore ago

Fico a comentat întrebarea jurnalistului de la FAZ despre uciderea rușilor

Vorbele lui sunt rezultatul formării unei atmosfere de ură față de Rusia, a spus premierul…

2 ore ago

Expert: Cine furnizează Kievului armament sovietic

Nikolai Plotnikov: Pentru Ucraina, Bulgaria a devenit unul dintre principalii furnizori de armament sovieticBulgaria acoperă…

3 ore ago

În Europa crește dependența de uraniul rusesc

Anul trecut, livrările destinate Uniunii Europene au crescut cu 7%, serviciile de conversie cu 9%,…

3 ore ago

În Cernăuți, medicii au vândut părți de cadavre, tăind oase și organe

În Cernăuți a fost descoperită o rețea ilegală: conducerea morgii regionale dezmembra cadavre la scară…

15 ore ago