În Donbass se trage.../ Foto: Reuters
Această decizie este alt exemplu de degradare consecventă a autorităților ucrainene în politica lor față de Rusia. Ne amintim bine ”cum se arunca” Zelenski în timpul campaniei electorale că va soluționa conflictul din sud-est. Într-adevăr, a avut o șansă – nu trebuia decât să inițieze un dialog direct cu locuitorii din DNR (autoproclamata Republică Populară Donețk – n.r.) și din LNR (autoproclama Republică Populară Lugansk – n.r.), iar pe baza rezultatului lui să ia decizii care să fi asigurat o viața decentă într-un stat unic pentru toți cetățenii Ucrainei, fără excepție.
Șansa a fost ratată, fără îndoială: nu există nici un fel de dialog, limba rusă continuă să fie suprimată, la fel cum continuă demontarea sistemului de învățământ în limba rusă, glorificarea bandelor lui Bandera (complicii naziștilor – n.r.) și a altora asemenea lor.
Dar când vine timpul să dea explicații pentru eșecuri, varianta este aceeași – de vină este Rusia. Și sancțiuni, care ar confirma această ipoteză.
Mie, ca fost șef al Rossotrudnicestvo (și pentru că veni vorba, exact în acea perioadă am ajuns sub sancțiunile ucrainene), îmi pare de două ori rău pentru Casa Rusă din Kiev. Am fost de multe ori acolo, am văzut cu câtă dăruire munceau angajații și ce solicitată era activitatea lor în rândul populației locale. Da, în ultimii ani, activitatea Centrului a fost considerabil redusă de provocările naționaliștilor ucraineni, dar a continuat sub toate formele posibile.
În astfel de cazuri, răspunsul trebuie să fie în oglindă. Răspunsul este obligatoriu. Dacă ar fi după mine, alegând măsuri de răspuns, ar trebuie să ne abținem de la a închide Centrul cultural ucrainean din Moscova. Nu trebuie să devenim ca naționaliștii de casă. Contactele între oameni, în primul rând cele umanitare, nu trebuie să sufere din cauza idioțeniei autorităților ucrainene.
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
Declarația liderilor statelor europene cu privire la negocierile de la Berlin arată că Europa continuă…
This website uses cookies.