Categories: Rusia si lumea

Volodin: SUA încearcă să slăbească pozițiile președintelui Rusiei

Statele Unite încearcă să facă totul pentru ca președintele Rusiei, Vladimir Putin, să plece cât mai repede din această funcție. Washingtonul încearcă, astfel, să slăbească Rusia, a declarat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, scrie Rossiiskaia gazeta.

Parlamentarul a atras atenția asupra raportului serviciilor secrete ale SUA, care circulă în spațiul public. Astfel, potrivit spuselor sale, se formulează o sarcină concretă în privința președintelui țării noastre – ”să-i șubrezească poziția și să facă totul pentru a-l vedea plecat cât mai repede din această funcție”.

”Este cât se poate de clar”, a constatat speakerul. ”Putin este avantajul nostru. Iar voi faceți totul pentru a ne lăsa fără el”, s-a adresat americanilor Volodin.

Volodin a subliniat că ”jignirile formulate la adresa liderului rus sunt jigniri adresate cetățenilor țării noastre”. La fel cum și amestecul în treburile Rusiei jignește poporul rus.

”Tot ceea ce s-a inventat – otrăvirile, amestecul în alegeri – voi nu vreți să le dezbateți pe nici o platformă parlamentară, la nici un forum de dialog”, a scris Volodin, adresându-se politicienilor occidentali. ”Ignorați totul, pur și simplu, ați desemnat vinovații. Vinovații pentru amestec, vinovații pentru otrăvire”.

Parlamentarul a mai subliniat că Rusia a avut întotdeauna o părere proastă despre trădători și este imposibil să fragilizezi un stat cu mâinile celor care au acceptat ofrande de la forțele care doresc răul țării .

Președintele Dumei de Stat a chemat Statele Unite și Occidentul să-și vadă de treburile lor, să se ocupe de problemele lor interne și de drepturile propriilor cetățeni. ”Iarna îi dispersați și udați cu apă, îi loviți cu bâte, folosiți gaze lacrimogene şi gloanțe de cauciuc”, a amintit el. ”Ce standarde ne puteți prezenta, pe lângă faptul că, după ce racolați cetățeni, îi abandonați ca pe niște materiale reciclate inutile?”

Volodin a arătat, de asemenea, că mass-media occidentale trec sub tăcere atitudinea ticăloasă față de colegii ruși. Același lucru se poate spune și despre Ucraina – ”când autoritățile au închis toate publicațiile de opoziție”, jurnaliștii occidentali au tăcut mâlc. ”Unde este solidaritatea jurnalistică? În general, cine considerați că sunteți și cum percepeți astfel de decizii?”, a întrebat speakerul. ”De ce nu spuneți nimic? Totul pentru că vă hrăniți din mâinile acestor state și ați uitat de standarde”.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

13 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

14 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

15 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

16 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

17 ore ago

This website uses cookies.