
Sediul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei/ Foto: RIA Novosti
Potrivit spuselor sale, lista a început să fie alcătuită pe baza decretului emis în acest sens de președintele Rusiei, Vladimir Putin, ce conține o serie de măsuri de punere în aplicare a legilor deja în vigoare. ”Cine sunt aceste cele mai neprietenoase state? (…) După cum înțelegem, toată povestea a început cu noua rundă de acțiuni neprietenoase ale SUA”, a arătat Zaharova.
În același timp, ea nu a indicat alte state care ar putea fi incluse pe lista care, în versiunea ei completă, va fi publicată ulterior.
Putin a semnat decretul privind aplicarea măsurilor de răspuns la acțiunile neprietenoase ale statelor străine la 23 aprilie. Conform documentului, Guvernul trebuie să stabilească o listă cu state neprietenoase, în privința cărora vor fi aplicate măsuri de răspuns corespunzătoare.
În special, Rusia va limita posibilitatea ca misiunile diplomatice și instituțiile lor consulare să încheie acorduri cu reprezentanții organelor puterii. Mai precis, numărul lor va fi stabilit de Guvernul Rusiei, iar dacă va fi necesar, se poate introduce o interdicție totală pentru astfel de acțiuni. În același timp, acordurile încheiate înainte de intrarea în vigoare a decretului menționat și al căror număr depășește limita stabilită de Guvernul Rusiei, vor fi supuse rezilierii.
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…