Avionul rusesc Tu-214ON care a fost folosit pentru zboruri libere în cadrul Tratatului Cer Deschis/ Foto: voennoedelo.ru
”Statele Unite au, deocamdată, o lună de reflecție. Dacă decid să-și reafirme angajamentul față de consolidarea încrederii și transparență în domeniul militar, nu vom avea nimic de obiectat. Suntem gata să depunem o muncă minuțioasă pentru rezolvarea pretențiilor reciproce din cadrul DON, atât cu SUA, cât și cu alte state participante”, a subliniat Gravrilov.
În același timp, șeful delegației a amintit că procedurile interne de retragere a Rusiei din acord ar urma să fie finalizate undeva în luna mai. După finalizarea acestor proceduri, începe o perioadă de șase luni ce precede retragerea efectivă a părții ruse din Tratat.
Anterior, Gavrilov a declarat că Tratatul Cer Deschis se apropie de dezintegrare.
La 15 ianuarie, Rusia a anunțat că se retrage din Tratatul Cer Deschis. Acordul a fost semnat la 24 martie 1992, la Helsinki, de reprezentanții a 23 de state membre ale Organizației de Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). La data de 22 noiembrie 2020, SUA au încheiat procedura de retragere din DON, amintește Gazeta.ru.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului”, a răspuns dur la întrebarea…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.