Categories: Rusia si lumea

Pușkov, despre singura formă de existență a Ucrainei

Senatorul Aleksei Pușkov a comentat spusele reprezentantului delegației Kievului în Grupul de contact trilateral de reglementare a conflictului din Donbass, Leonid Kravciuk, potrivit căruia părerea Ucrainei referitoare la negocierile de la Minsk s-ar putea contura după întâlnirea președinților Rusiei și SUA, relatează RIA Novosti.

Într-o declarație anterioară, Kravciuk a afirmat că, personal, se pronunță pentru retragerea din Formatul de la Minsk, dacă va exista o încercare de abatere de la problema soluționării pe cale pașnică. El a adăugat, de asemenea, că părerea Ucrainei referitoare la negocieri s-ar putea contura după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Joe Biden și o posibilă întrevedere a președinților Ucrainei și Rusiei.

”Este greu să treci peste absența unei statalități istorice: în 30 de ani de existență formal independentă, Ucraina nu a reușit să o depășească. De aici și actuala dependență fără echivoc de Occident și, în primul rând, de SUA, ca unică formă posibilă de existență a Ucrainei moderne”, a scris Pușkov pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

Potrivit afirmațiilor sale, Ucraina nu are o elită capabilă să gândească și să se comporte independent, sunt doar niște oameni ajunși întâmplător la putere și care caută ocrotitori și donatori financiari.

”Ucraina nu are și nu poate avea o politică externă independentă, la fel ca și suveranitate: istoric, acest teritoriu a căutut mereu pentru sine ocrotitori și de cine să depindă – de Rusia, de Suedia, de Polonia, de Austro-Ungaria, de Germania”, a adăugat senatorul.

RIA amintește că, în aprilie 2014, autoritățile Ucrainei au declanșat o operațiune militară împotriva autoproclamatelor republici populare Lugansk și Donețk, care și-au proclamat independența după lovitura de stat din Ucraina, din februarie 2014. Potrivit ultimelor date ONU, conflictul s-a soldat cu aproape 13.000 de victime. Problema soluționării situației din Donbass este discutată, inclusiv în timpul întâlnirii de la Minsk a Grupului de contact care, de la septembrie 2014 până în prezent, a adoptat deja trei documente, ce reglementau pașii de dezescaladare a conflictului. Dar și după acordurile de armistițiu, între părțile aflate în conflit continuă schimburile de focuri.

owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago