
Foto: argumenti.ru
«Cu durere, Concernul cinematografic ”Mosfilm” și familia lui Vladimir Menșov anunță că, astăzi, Vladimir Vladimirovici a plecat dintre cei vii. Marele regizor, actor, scenarist, producător de film, membru al consiliului de administrație al ”Mosfilm”, a decedat în urma complicațiilor provocate de infecție», se arată în comunicat.
La 26 iunie, s-a anunțat că Menșov a fost depistat cu COVID-19. La acel moment, potrivit datelor biroului de presă al partidului ”Rusia justă – Pentru adevăr”, din care făcea parte scenaristul, boala se manifesta într-o formă ușoară. Se intenționa ca Menșov să candideze pentru alegerile legislative pentru Duma de Stat, ce vor avea loc la toamnă.
La spitalizare, însă – care a avut loc la 26 iunie – medicii au constatat la Menșov un nivel scăzut al saturației de oxigen – 89 de procente, în condițiile în care, pentru vârstici, norma este de 95 de procente și chiar mai mult. Regizorul a fost internat la Spitalul nr. 15 din Moscova, unde a murit la 5 iulie, la 9,36 dimineața.
Dintre realizările cinematografice ale lui Vladimir Menșov se numără ”Farsa”, ”Dragoste și porumbei”, ”Moscova nu crede în lacrimi”. În 1981, el a fost distins cu Premiul de Stat al URSS. În 1981, lungmetrajul ”Moscova nu crede în lacrimi” a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…