Hot News
Pușkov anunță ”eroziunea hegemoniei americane”
16/08
MAE Rus, despre situația din Afganistan
16/08

Ambasadorul Rusiei: Talibanii au confirmat că ”nici un fir de păr” nu va cădea de pe capul diplomaților ruși

Kabul. În vecinătatea palatului prezidential/ Foto: AP

După ce, luni, a preluat paza ambasadei Rusiei din Kabul, mișcarea talibanilor a confirmat că diplomații ruși își pot vedea liniștiți de treabă, în siguranță, a declarat ambasadorul Rusiei în Afganistan, Dmitri Jirnov, citat de agenția TASS.

«Ambasada noastră este, deja, păzită de talibani. Astăzi s-a făcut predarea – au plecat militarii afgani care ne păzeau. Talibanii au confirmat încă o dată că nu va cădea nici un fir de păr de pe capul diplomaților ruși, declarând că ”puteți munci în liniște”», a spus diplomatul.

Potrivit precizărilor sale, luni, capitala Afganistanului continuă să ducă o viață liniștită. ”O veste bună: în oraș au continuat să funcționeze școlile pentru fete”, a adăugat ambasadorul. ”Lângă noi, peste gard, este o școală. Am trecut astăzi pe lângă, iar de acolo au răsunat răsete de copii”, a explicat el.

Pe de altă parte, reprezentantul special al Rusiei pentru Afganistan, Zamir Kabulov, a declarat că Rusia nu se teme că, sub talibani, Afganistanul va aminti de ”Statul Islamic” (ISIS, grupare teroristă interzisă în Rusia).

”Nu, nu am o astfel de teamă”, a spus Kabulov. ”Am văzut, în practică, am văzut cum, spre deosebire de americani, de tot NATO la un loc, inclusiv de guvernul afgan care a dat bir cu fugiții, acești talibani au luptat împotriva ISIS, cum i-au rezistat, iar talibanii chiar s-au bătut cu ei și s-au luptat fără milă. Iar reprezentanții conducerii superioare a talibanilor mi-au spus că a existat o singură discuție cu ISIS: nu vor fi prizonieri”.

Diplomatul a recomandat, de asemenea, ca evoluția situației din Afganistan să fie urmărită pas cu pas, deoarece ”cu o imaginație bogată” se poate merge departe de realitate. ”Esențialul vi l-am spus: talibanii, așa cum chiar ei afirmă – iar eu simt că există o mare doză de sinceritate -nu vor să repete, pentru a doua oară, soarta lor tristă”, a spus Kabulov.

 

1 Comment

  1. Nu e de mirare poziția talibanilor în raport cu personalul diplomatic rus! Este evident, că Rusia a ajuns să aibă legături mai pragmatice cu talibanii decât orice altă țară, în afară de Pakistan, ca urmare a politicii sale echilibrate în timpul războiului afgan. De fapt, pare clar că locul atât de eficace ocupat de către Federația Rusă în raport cu talibanii este o consecință directă a apropierii rapide ruso-pakistaneze din ultimii ani, care a condus la rezultate ce au schimbat jocul geostrategic din zonă- iar aici mă refer la conectarea Asiei Centrale cu Asia de Sud în vederea construirii marelui parteneriat eurasiatic, unul dintre obiectivele principale ale marii strategii rusești. Dacă occidentalii au înfățișat situația din regiune ca fiind fără precedent, Rusia are o interpretare complet diferită a tot ceea ce se întâmplă în Afganistan comparativ cu SUA și UE, evidențiind contextul destul de stabil: minoritățile și femeile nu sunt sacrificate pe străzi, Kabulul nu este în haos, ISIS nu și-a făcut remarcată prezența. Planificarea excelentă a acțiunilor diplomației ruse (și nu numai) funcționează fără cusur, ca de fiecare dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874972