Categories: Rusia si lumea

Șicanată, delegația Rusiei a renunțat la participarea la ședința APCE

Delegația Rusiei a decis să renunțe la deplasarea la Strasbourg, la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Hotărârea a venit în contextul în care reprezentanților Rusiei le-a fost restricționată libera deplasare prin Strasbourg, pe motiv că sunt vaccinați cu un ser care nu este recunoscut la nivelul Uniunii Europene, relatează presa de la Moscova.

Anterior acestei decizii, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a scris pe pagina sa de pe rețeaua Telegram că delegația rusă nu ar trebui să participe la sesiunea APCE după ce membrilor ei le-a fost restricționată libera deplasarea prin Strasbourg. 

”Delegației ruse la sesiunea APCE i s-a interzis libera deplasare prin Strasbourg pe motiv că UE nu recunoaște vaccinarea cu serul rusesc ”Sputnik V”. Este o decizie nedreaptă în primul rând față de cetățenii noștri. Cetățeni care și-au ales deputații care să le reprezinte interesele lor, interesele țării”, a scris Volodin. 

În opinia speakerului Dumei de Stat, delegația rusă nu trebuie să participa la respectiva ședință. 

”APCE trebuie să se hotărască: fie este un loc de dezbateri, unde guvernează legea și standardele, fie este o organizație de lobby, ce acționează în interesele companiilor farmaceutice și promovează vaccinurile care vin în avantajul acestora”, a spus Volodin.

owner

View Comments

  • Arza-i-ar focu, de comunitate europeană și cu regulile lor, am ajuns sclavii lor??? NICIODATĂ!!!

Recent Posts

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

15 minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago