Categories: Rusia si lumea

Lavrov. Rusia își va asigura cu fermitate securitatea

Rusia nu vrea război, dar își va asigura cu fermitate propria securitate, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat postului de televiziune RT, preluat de RIA Novosti.

”Știți deja că filosofia noastră este bine și de mult cunoscută, ea este concentrată în versurile unui cântec celebru ”Oare vor rușii război”. Noi nu vrem război, președintele (Vladimir) Putin a repetat încă o dată acest lucru: nu avem nevoie de conflicte, noi sperăm că pentru nimeni altcineva conflictele nu reprezintă un mod dorit de acțiune. Ne vom asigura cu fermitate securitatea noastră cu acele mijloace pe care le considerăm necesare”, a spus Lavrov. 

Cei cinci membri ai Consiliului de Securitate 

Pe de altă parte, șeful diplomației de la Moscova a anunțat că sunt în curs de derulare discuții legate de parametrii concreți ai unei întâlniri ai ”celor cinci” membri permanenți  ai Consiliului de Securitate al ONU (Rusia, Franța, SUA, Marea Britanie, China), Rusia continuând să promoveze această idee. 

”Tocmai pentru a depăși aceste tendințe, tendințele de revenire la un fel de dictat, la hegemnonia Statelor Unite și a aliaților lor, președintele Putin a propus convocarea unui summit al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate, nicidecum pentru că ele ar fi mai importante decât altele, ci pur și simplu, pentru că ele poartă o responsabilitate aparte, în conformitate cu Carta ONU. (…) Vom promova această idee. Este deja în lucru. Discutăm acum parametrii concreți, etapa pregătitoare”, a detaliat Lavrov, citat și de agenția TASS. 

Potrivit spuselor sale, platforma summitului membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU va fi activ folosită pentru apărarea dreptului internațional și a organizațiilor la care participă Rusia. ”Nu este vorba doar de ONU, dar și de ODKB (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, n.r.), de Uniunea Economică Eurasiatică, CSI, BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai, dar și, printre altele, de Grupul celor 20”, a enumerat el. 

Ministrul a subliniat că Grupul celor 20 este ”un fel de imagine concentrată a întregului spectru de țări membre ONU. (…) Este exact acea platformă unde pot și trebuie să fie elaborate recomandările avansate, ulterior, spre dezabatere în formatele universale și, înainte de toate, în Organizația Națiunilor Unite”. 

După cum menționează agenția TASS, în ianuarie anul trecut, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avansat inițiativa desfășurării unei întâlniri a liderilor ”celor cinci membri” ai Consiliului de Securitate al ONU, care ar putea, astfel, discuta problemele globale ale securității și stabilității. Ideea a fost susținută de toți ceilalți participanți la acest format – Marea Britanie, China, SUA și Franța.

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

9 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

11 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

12 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

13 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

13 ore ago

This website uses cookies.