Categories: Rusia si lumea

Candidatul la președinția Franței, Zemmour, a acuzat SUA de sabotarea proiectului de unificare a Europei cu Rusia

Candidatul de extremă dreapta la președinția Franței, Eric Zemmour (în imagine), a acuzat Statele Unite de sabotarea proiectului de unificare a Europei cu Rusia într-o confederație, relatează Lenta.ru.

A fost răspunsul pe care politicianul l-a dat, într-un interviu acordat publicației Le Point, la întrebarea despre greșelile Europei față de Moscova.

El a amintit că, după căderea comunismului, al 21-lea președinte al Franței, Francois Mitterand, a propus o confederație europeană, în care ar fi intrat Rusia, dar americanii au sabotat acest proiect.

Zemmour a amintit, de asemenea, despre încercările nereușite ale fostului lider al țării, Jacques Chirac, de a integra Rusia în cadrul european, pentru aceste eșecuri politicianul învinuind tot Washingtonul. ”De fiecare dată, Statele Unite și o serie de țări europene au preferat întotdeauna alianța atlantică, nu organizarea continentului de la Atlantic la Ural, după cum spunea Charles de Gaulle”, a concluzionat candidat la președinție.

Anterior, Zemmour a explicat dorința de a semăna cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, invocând patriotismul acestuia. În plus, el și-a declarat admirația pentru forța și ”duritatea” rușilor, amintind că ei au fost ”dispuși să-și incendieze capitala, să nu se încline în fața armatei lui Napoleon”.

owner

Recent Posts

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

7 minute ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

2 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

2 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

3 ore ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

4 ore ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

19 ore ago
# #