Foto: Casa Rusă din București
La 21 iunie la ora 21:00 la Memorialul soldaților sovietici căzuți din București, care au luptat pentru eliberarea României de sub dominația fascistă, compatrioții ruși au aprins lumânări în memoria celor care nu s-au întors din război.
Foto: Casa Rusă din București
Cel de-al Doilea Război Mondial este o pagină tragică din istoria fiecărei familii. La 22 iunie, în Rusia este marcată Ziua Memoriei și Durerii. În această zi, în urmă cu 81 de ani, viețile a aproape 200 de milioane de oameni au fost împărțite în „înainte și după” – un mesaj alarmant despre atacul trupelor germane asupra Uniunii Sovietice s-a răspândit în toate orașele. A început Marele Război pentru Apărarea Patriei – 1418 zile pline de eroism și curaj.
„Lumânarea memoriei” este o acțiune caritabilă la nivel național, organizată ca o zi de comemorare și un semn de amintire a tuturor celor care au fost victime în timpul celui mai teribil război al secolului al XX-lea.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg
This website uses cookies.