Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell/ Foto: Reuters
De menționat că, la 12 octombrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 143 de voturi pentru, 5 împotrivă și 35 de abțineri, o rezoluție antirusească privind referendumurilor din Donbass și regiunile Zaporojie și Herson.
În acest context, Borrell a subliniat că este mulțumit de vot în ansamblul lui. Pentru obținerea acestui obiectiv a fost depusă o muncă intensă, diplomații purtând negocieri cu lideri ai multor state.
În același timp, a explicat funcționarul european, el este neliniștit de faptul că multe țări s-au abținut. În opinia lui, un procent de 20% de state care au păstrat neutralitatea în această problemă ”este foarte mult”.
Borrell este de părere că diplomații țărilor occidentale trebuie să continue negocierilor cu liderii țărilor africane și asiatice, pentru ca și ele să condamne acțiunile Rusiei.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.