”Ce e bine pentru Biden, este fatal pentru Scholz”: Germania se prăbușește în infern

În Germania, rata inflației a atins cel mai ridicat nivel începând din 1951, relatează Deutsche Wirtschafts Nachrichten, citând datele Oficiului Federal de Statistică. În articol se precizează că în octombrie 2022, inflația a fost de 10,4%. Iar cel mai mult au crescut prețurile la energie, scrie Iakov Pavlov, analistul publicației EurAsiaDaily.

Potrivit șefului de la Statistică, Georg Thiel, principalul motiv al inflației ridicate îl constituie „creșterea incredibilă a prețurilor la produsele energetice”, care s-au mărit cu 43%. Responsabilul a menționat că prețul energiei pentru consumul casnic a crescut cel mai mult. Gazele naturale au crescut cu 109,8%, în timp ce încălzirea de la termocentrale, cu 35,6%.

Printre altele, produsele alimentare s-au scumpit cu 20,3% față de octombrie 2021. „Cele mai mari creșteri de preț au fost la grăsimile și uleiurile vegetale comestibile, produse lactate și ouă, legumele, pâine și făinoase”.

După cum precizează Gazeta.ru, agenția germană de știri DPA a preluat rezultatele unui sondaj realizat de compania McKinsey, conform cărora 57% dintre germani au plasat rata inflației pe primul loc pe o listă a amenințărilor.

Și mai este un aspect important. Exporturile de mărfuri din Germania în Rusia s-au prăbușit, practic, cu 53% comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Cantitatea de produse expediate din Germania către Rusia s-a redus cu 52,9% față de anul trecut.

Potrivit analiștilor, motivul principal al acestui declin a fost introducerea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei.

O tendință similară se observă în cazul importurilor de mărfuri din Rusia, care s-au redus cu 37,4%. Dar cea mai proeminentă schimbare a devenit scăderea livrărilor în expresie naturală, care s-au prăbușit cu 66,6% față de anul precedent.

O asemenea aritmetică deprimantă sugerează crahul economic al unui stat cândva dominant al UE.

În aceste condiții, cum să nu-ți pui întrebarea: Scholz, kaput?! se întreabă autorul.

Owner

Recent Posts

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

o oră ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

2 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

3 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

4 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

4 ore ago

Politolog: Politicienii europeni sabotează efectiv procesului de negociere

Declarația liderilor statelor europene cu privire la negocierile de la Berlin arată că Europa continuă…

o zi ago

This website uses cookies.