Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev/ Foto: TASS
Potrivit spuselor sale, nimeni, nici chiar polonezii, nu a acceptat „încercările stângace” ale Ucrainei de a transfera pe umerii Rusiei responsabilitatea pentru incidentul cu rachetă din Polonia. Iar acest lucru este, în opinia adjunctului șefului Consiliului de Securitate, un simptom important că „toată lumea este tot mai obosită de regimul de la Kiev”, în special de Zelenski, „care inflamează în mod constant patimile” și „cere tot mai multe ajutoare în bani și arme”.
„SUA, NATO și Uniunea Europeană nu doresc o ruptură definitivă cu Rusia, sortită să conducă la un al treilea război mondial. De aici și încercările tot mai frecvente de a astâmpăra Kievul și de a-l face să înțeleagă, de a-l împinge la negocieri”, a scris Medvedev. Cu toate acestea, a continuat el, „Zelenski nu are nevoie de negocieri din motive egoiste destul de evidente” și „mai mult, foarte periculoase pentru el”.
„La urma urmei, dacă nu recunoști realitățile destrămării Ucrainei, este inutil să te așezi la masă. Și dacă o recunoști, îți vor sări în spate propriii naționaliști, care sunt în legătură cu șefii armatei. Si de care lui îi este o frică de moarte”, consideră vicepreședintele Consiliului de Securitate. El a descris situația prin termenul zugzwang, împrumutat din șah când orice mișcare a unui jucător duce la deteriorarea poziției acestuia.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.