Foto: topwar.ru
Primul sistem de atac și de recunoaștere din Rusia a fost dezvoltat pe baza dronelor companiei ZALA Aero, printre care se numără drone de retransmitere, ce permit creșterea razei de transmisie a semnalului, precum și drone kamikaze. Sistemul a fost deja testat în cadrul operațiunii speciale, unde și-a dovedit eficiența. După cum a explicat compania, sistemul include o dronă de recunoaștere, precum și proiectilele ”Lancet” și ”Kub”. În schema utilizată, drona de recunoaștere acționează ca un repetor radio, permițând extinderea zonei de utilizare a dronelor de atac.
”În Rusia a fost dezvoltat un sistem de recunoaștere și de atac care cuprinde atât drone de recunoaștere de diferite clase, cât și drone de atac de la ZALA Aero. Sistemul a fost testat în timpul operațiunii militare speciale și a demonstrat o eficiență ridicată în detectarea și distrugerea în adâncimi tactice și operaționale a unor ținte tip, precum mulțimi de oameni, vehicule blindate, sisteme de artilerie și sisteme de apărare antiaeriană aparținând inamicului”, a precizat interlocutorul agenției RIA Novosti.
Merită menționat faptul că în ultimul timp, armata rusă acordă un plus de atenție utilizării dronelor kamikaze. Dronele de atac permit distrugerea artileriei inamice, a sistemelor antiaeriene și a vehiculelor blindate nu numai în zona liniei de contact, ci și adânc în teritoriile din spatele liniei frontului. Livrările masive de drone de atac către trupe au schimbat fundamental tabloul operațiunilor de luptă.
Informațiile de pe linia frontului indică faptul că dronele kamikaze ”Lancet” și ”Kub” țintesc echipamente inamice situate în apropierea liniei de contact, în timp ce ”Gherani” lovesc obiective aflate mult în interiorul teritoriului.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.