Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Președintele croat, Zoran Milanovic/ Foto: fbm.ru
„Și conflictul a început, dar care este planul?.. Vom trimite acolo toate tancurile germane, dar în condițiile în care cele peste o mie rămase de la URSS au fost distruse, aceeași soartă vor avea și aceste tancuri”, a spus liderul croat adresându-se jurnaliștilor.
În opinia lui Milanovic, „Rusia, care deține arme nucleare, nu va putea fi învinsă cu mijloace convenționale”. Există pericolul real al unui război nuclear, consideră politicianul croat.
RG menționează că președintele croat s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva participării militarilor țării sale la conflictul din Ucraina și a pus la îndoială eficiența sancțiunilor. În același timp, anul trecut, Croația a alocat 16,5 milioane de euro pentru echiparea a patru brigăzi ale armatei ucrainene și a furnizat Kievului loturi de mitraliere și puști automate.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…
Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…
MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…
Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…
Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…
Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…