Putin le-a urat rușilor un An Nou fericit, în prezența militarilor

Președintele rus Vladimir Putin a ținut un discurs de Anul Nou în prezența militarilor (în imagine) – sâmbătă, el a vizitat Statul Major al Districtului Militar de Sud din Rostov-pe-Don și a înmânat decorații de stat militarilor care au dat dovadă de curaj și eroism în îndeplinirea misiunilor de luptă în timpul operațiunii militare speciale. Iar primii care au urmărit mesajul președintelui cu câteva minute înainte de Anul Nou au fost locuitorii din Kamciatka, informează Vedomosti.

După cum a relatat TASS, discursul lui Putin a fost cel mai lung din istorie. A fost pentru prima dată când șeful statului și-a ținut tradiționalul discurs de Anul Nou nu pe fondul Kremlinului. El a declarat că anul care se încheie a fost anul deciziilor dificile și al consolidării ferme a societății rusești, anul care a separat curajul și eroismul de trădare și lașitate. Potrivit președintelui, anul 2022 a fost un an de răscruce, dincolo de care s-au pus bazele adevăratei noastre independențe. „Pentru asta luptăm astăzi”, a spus Putin, adăugând că suveranitatea Rusiei depinde de puterea și voința a cetățenilor ruși.

„Așa cum a fost în toate epocile dificile ale istoriei ruse, poporul nostru multinațional a dat dovadă de curaj și demnitate. Prin cuvântul și faptele lui i-a susținut pe apărătorii Patriei. Pe soldații și ofițerii noștri. Pe toți participanții la operațiunea militară specială”, a declarat președintele, citat de RIA Novosti.

Președintele a menționat în discursul său Occidentul, care „a mințit când vorbea de pacea, dar se pregătea pentru agresiune, atitudine pe care nu se sfiește să o recunoască astăzi”. Potrivit spuselor sale, țările occidentale au folosit în mod cinic Ucraina și poporul său pentru a diviza și a slăbi Rusia, iar așa ceva este imposibil de acceptat. El a menționat că, în timp ce vorbeau despre intențiile lor pașnice, inclusiv în Donbass, elitele occidentale îi susțineau, de fapt, pe neonaziști. „În realitate, îi încurajau în toate modurile posibile pe neonaziştii, care au continuat să conducă acţiuni militare, vădit teroriste, împotriva civililor din Republicile Populare din Donbass”, a spus Putin.

El a reamintit că garanțiile de pace și securitate pentru Rusia trebuie asigurate în mod ferm și tocmai pentru asta luptă militarii ruși.

„Milarii ruși, milițiile, voluntarii luptă acum pentru țara lor natală, pentru adevăr și dreptate. Pentru ca garanțiile de pace și securitate pentru Rusia să fie asigurate în mod ferm. Ei toți sunt eroii noștri. Le este cel mai greu acum”, se spune în mesajul președintelui.

Putin le-a mulțumit participanților la operațiunea specială pentru tăria de spirit și curajul lor și și-a exprimat convingerea că Rusia va depăși toate dificultățile și va rămâne măreață și independentă.

„Am știut dintotdeauna, iar astăzi ne convingem o dată în plus, că viitorul suveran, independent și sigur al Rusiei depinde doar de noi. De puterea și voința noastră”, a declarat președintele.

Șeful statului a mai spus că autoritățile ruse vor face tot posibilul pentru a ajuta familiile militarilor decedați, adăugând că le împărtășește cu toată inima durerea. Separat, Putin a felicitat întreg personalul Forțelor Armate ale Rusiei cu ocazia Anului Nou, le-a mulțumit pentru serviciul lor și i-a numit eroi pe toți militarii, milițienii și voluntarii care luptă pentru pământul lor natal.

Owner

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

9 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

9 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

10 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

11 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago