
Vicepreședintele Camerei Superioare a parlamentului rus, Konstantin Kosaciov/ Foto: Consiliul Federației al Parlamentului rus
În urmă cu ceva timp, reprezentantul serviciului de presă al CE, Andrea Masini, a declarat că instituția pentru care lucrează consideră concluziile investigației lui Hersh drept „speculații” și nu le va comenta.
„Nu va comenta, și cu asta basta. Totuși, pare doar o încercare stângace și mizerabilă de a-i găsi justificări soției lui Caezar care, prin definiție, nu poate să păcătuiască, nimic mai mult. Adică miei de Bruxelles. Și, prin urmare, sunt complici ”, se spune în comentariul senatorullui rus, postată pe canalul său de pe rețeaua Telegram.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…