Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti
Potrivit spuselor sale, la New York se lucrează în continuare la proiectul rusesc al rezoluției Consiliului de Securitate al ONU privind înființarea de către Secretarul General al organizației mondiale a unei comisii internaționale independente care să investigheze circumstanțele exploziilor de la cele două gazoducte.
Zaharova a precizat că delegația rusă a avut patru runde de convorbiri în încercarea de elabora un text care să fie acceptat de toți membrii Consiliului de Securitate al ONU. Diplomatul a adăugat că va continua căutarea unui compromis, deoarece este important să fie stabiliți cei care au comandat actul terorist și cei care l-au dus la îndeplinire.
De asemenea, Ministerul rus al Afacerilor Externe a atras atenția asupra recentelor informații conform cărora, în timpul inspecției efectuate de compania Nord Stream AG la una dintre firele Nord Stream din zona economică exclusivă a Danemarcei, s-a găsit, la o distanță de 30 de kilometri de locul exploziei, un „obiect” care ar putea reprezenta un element al unui dispozitiv exploziv.
Convocat săptămâna trecută la MAE rus, ambasadorul danez „a spus, la acel moment, că nu este la curent cu acest lucru”. Iar la întâlnirea de astăzi, ambasadorul Danemarcei s-a limitat la a emite generalități, declarând că se iau toate măsurile pentru a analiza situația, ținând cont de „aspectele de securitate și economice”, a precizat Zaharova.
„Obiectul descoperit în timpul inspecției menționate mai sus subliniază încă o dată necesitatea stringentă a adoptării de către Consiliul de Securitate a unei rezoluții privind înființarea de către Secretarul General al ONU a unei comisii corespunzătoare, cu scopul de a clarifica toate circumstanețele producerii actului de sabotaj, astfel încât așa ceva să nu se mai repete în viitor”, a declarat Zaharova.
În comunicat se menționează că, dacă țările occidentale refuză să lucreze în mod constructiv la proiectul de rezoluție, acest lucru va demonstra crearea în mod intenționat de osbtacole în calea stabilirii adevărului în chestiunea atacurilor teroriste asupra gazoductelor Nord Stream.
Anterior, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că pentru Rusia este evident că responsabilitatea pentru bombardarea Nord Streams revine Statelor Unite.
Exploziile asupra a trei fire ale gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream-2 au avut loc la 26 septembrie 2022 în apropierea insulei daneze Bornholm.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…