Hot News
Distrugerea literaturii ruse din Ucraina i-a revoltat pe comentatorii YouTube
20/03
Prin mass-media română. O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune
20/03

Deputatul Juravliov a dezvăluit adevăratul scop al călătoriei lui Putin în noile regiuni

Președintele rus, Vladimir Putin, în timpul vizitei la Mariupol/ Foto: Serviciul de presă al Kremlinului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat orașul Mariupol și regiunea Rostov pentru a verifica gradul de pregătire pentru o nouă fază a operațiunii speciale din Ucraina, a declarat pentru agenția URA.RU, prim-adjunctul președintelui Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, deputatul Aleksei Juravliov.

„Apariția la statul major a comandantului suprem al armatei trebuie să însemne că a el a decis să verifice personal gradul de pregătire a trupelor pentru noua fază care, sper foarte mult, să fie una ofensivă. Este ceea ce așteaptă, împreună cu mine, și milioanele de locuitori ai Donbassului. Poate chiar mai mult decât reconstruirea orașelor, care, în general, poate începe chiar și după victorie”, a spus Aleksei Juravliov.

Potrivit spuselor sale, vizita președintelui arată seriozitatea cu care abordează situația. „Vladimir Putin nu face nimic doar așa. Apropo, este prima dată în noile regiuni rusești. Vizitele la Mariupol și Rostov arată seriozitatea cu care președintele abordează operațiunea specială din Ucraina. Și este vorba despre ambele ei componente – atât militară, cât și civilă”, a precizat deputatul.

Nimeni nu va renunța la deciziile luate

După cum a explicat reprezentantul Kremlinului, deplasarea liderului rus la statul major din regiunea Rostov a operațiunii speciale nu a fost planificată din timp.

Comentând această deplasare a președintelui rus la Mariupol, politologii au estimat că Vladimir Putin a închis, astfel, problema integrității teritoriale a Rusiei și a apartenenței regiunii Donbass. După ce a vizitat Sevastopolul la 18 martie, el a mers, a doua zi, la Mariupol, demonstrând astfel unitatea și legătura dintre teritoriile rusești. Potrivit experților, Putin le-a arătat atât cetățenilor Federației Ruse, cât și Occidentului că presiunea asupra lui personal și asupra Rusiei în ansamblul ei este absolut inutilă – nimeni nu va renunța la deciziile luate.

Putin a ajuns la Mariupol cu elicopterul. Dar în orașul propriu-zis, a condus personal SUV-ul, la fel cum a procedat, anterior, în Sevastopol. Judecând după înregistrarea video realizată din interiorul mașinii, Putin a inspectat drumurile din Mariupol respectând cu strictețe regulile de circulație: a dat prioritate autovehicolelor la intrarea pe un drum principal, a așteptat culoarea verde la semafor.

În timpul deplasării prin oraș, președintele a fost însoțit de vicepremierul Marat Husnullin (el este curatorul Crimeii, al Sevastopolului și al noilor teritorii). Putin și Husnullin s-au oprit în noul cartier rezidențial Nevski. Chiar pe locul de joacă, vicepremierul a relatat despre lucrările de restaurare care se efectuează în oraș și a arătat fotografii cu o serie de obiective distruse de naționaliștii ucraineni și care acum fie au fost deja reconstruite, fie sunt în curs de refacere.

După cum a precizat Husnullin, a fost elaborat un master-plan al orașului, a fost creată o hartă electronică, pe care sunt marcate toate obiectivele funcționale și cele viitoare. „I-am adunat pe cei mai buni constructori. S-au implicat activ regiunea Moscova, Sankt Petersburg și regiunea Lipețk. Mulți dintre cei care lucrează deja doresc să rămână aici – clima este bună ”, a spus Husnullin.

Prezentând fotografii cu obiective sociale și blocuri de locuințe, oficialul i-a atras atenția lui Putin că din poze se vede clar cum au acționat armatele Rusiei și ale Ucrainei pe durata bătăliei pentru Mariupol. „Se vede foarte clar: acolo unde noi am înaintat, casele nu sunt, practic, lovite. Din partea Forțelor Armate ale Ucrainei, se vede că, retrăgându-se, ele au distrus totul”, a menționat Husnullin.

Putin a precizat doar: „Au lovit case?” Husnullin a asigurat: „În calitate de constructor, pot spune că au lovit în plin”.

Husnullin a atras în mod special atenția președintelui asupra spitalului local. „Este primul obiectiv pe care l-am vizitat în aprilie [2022]. Ei [naziștii] minaseră până și cadavrele ca să nu fie mutate. Aici au locuit oameni pașnici, în altă cameră se făceau operații. Au minat chiar și aparatura și echipamentele medicale”, a spus Husnullin.

Potrivit lui Putin, „oameni normali la cap nu fac așa ceva”. „Asta înseamnă neonazism”, a conchis președintele.

Astăzi la Mariupol, pe lângă drumuri și clădiri de locuințe, se refac și se construiesc școli, grădinițe, monumente istorice, se va construi un centru perinatal. Se intenționează modernizarea sistemului de termoficare, ceea ce, a menționat Husnullin, va permite oamenilor să-și reducă din cheltuielile pentru utilități. Va fi restaurat inclusiv Teatrul dramatic, aruncat în aer de luptătorii batalionului naționalist ”Azov”. În ceea ce privește Filarmonica locală, în aprilie sunt așteptați spectatorii pentru prima reprezentație după eliberarea orașului.

După ce a stat de vorbă cu Husnullin, Putin s-a apropiat de localnici. „Adineauri am văzut că sunteți în Crimeea, iar acum aici”, au spus oamenii emoționați de această întâlnire atât de neașteptată. „Trebuie să începem să ne cunoaștem mai bine”, a răspuns Putin.

Locuitorii i-au mulțumit președintelui „pentru victorie”. „A venit, în sfârșit. Avem aici o mică bucățică de rai”, a spus una dintre femei cu lacrimi în ochi.

Vecinul ei s-a grăbit să-i spună lui Putin că sunt de aceeași vârstă. Numai că el s-a născut 15 zile mai târziu. „[Din cauza acțiunilor neo-naziștilor] am rămas cu nimic, dar acum am totul. Puteți veni să vedeți”, a propus mariupoleanul. Precizând că nu ar fi tocmai potrivit să facă acest lucru, având în vedere ora înaintată, Putin a intrat în apartament și s-a convins că familia dispune, cu adevărat, de tot necesarul pentru o viață normală.

După ce a discutat cu localnicii, Putin a mers pe faleză, unde va apărea curând un club de iaht. A examinat clădirea teatrului și locurile memoriale. De la Mariupol, președintele a plecat spre Statul Major din Rostov-pe-Don al operațiunii speciale.

Comentariile experților

Președintele nu putea să ajungă în Crimeea și Sevastopol și să nu meargă la Mariupol, unde s-au depus eforturi importante pentru refacerea orașului. Ar fi fost incorect, a explicat pentru URA.RU profesorul Catedrei de Istorie și Teoria Politicii a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității de Stat din Moscova ”M.V. Lomonosov”, Serghei Cerniahovski.

„Procedând astfel, președintele subliniază unitatea teritoriilor noastre și faptul că Rusia nu va renunța niciodată la aceste teritorii. În parte, este un fel de demonstrație ca răspuns la aroganța structurii care se autointitulează Curtea Penală Internațională. Este o demonstrație a faptului că presiunea este lipsită de sens. Nimeni nu va renunța la nimic”, este convins Cerniahovski.

Reacția locuitorilor din Mariupol și recunoștința lor față de președinte este răspunsul dat de Kremlin elitelor politice occidentale și la decizia Curții Penale Internaționale, confirmă Anton Orlov, directorul Institutului pentru Studierea Politicii Contemporane. Potrivit politologului, prin călătoria sa, Putin arată că deține sub control personal situația din noile teritorii. „Este dorința președintelui de a-și demonstra apropierea față de oameni. Nu întâmplător președintele nu doar că intră el însuși în noile case și apartamente, ci conduce singur mașina.

Este un mesaj către toți rușii că viața continuă în ciuda sancțiunilor și intrigilor Occidentului colectiv. Rusia continuă să meargă înainte”, a menționat expertul.

Mariupol revine la viață după acțiunile distructive ale Ucrainei și pentru președinte era important ca personal să controleze acest proces, este de părere Vladimir Șapovalov, director adjunct al Institutului de Istorie și Politică al Universității Pedagogice de Stat din Moscova. „Așa cum a fost și în Crimeea și Sevastopol, este un exemplu al faptului că teritoriul unde ajunge Rusia devine un teritoriu al dezvoltării și prosperității”, consideră politologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875076