Germania indică un posibil vinovat de suspendarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina

Este posibil ca fostul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson (în imagine), să fi fost implicat în suspendarea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, a declarat Partidul de Stânga din Bundestag-ul german. În mesajul adresat Guvernului de la Berlin, parlamentarii acestei formațiuni politice nu au exclus posibilitatea ca, în timpul vizitei sale neoficiale la Kiev, din 9 aprilie 2022, Johnson să fi influențat Kievul și să îndemne la blocarea oricăror inițiative de pace. Publicația Lenta.ru a analizat textul documentului.

Mesajul a fost semnat de deputații Sevim Dagdelen, Gregor Gysi, Sahra Wagenknecht, Andrej Hunko, Soren Pellmann și Alexander Ulrich în numele Partidului de Stânga din Bundestag. În solicitarea lor, ei fac referire la informațiile apărute într-o serie de mass-media occidentale și ucrainene, care au presupus că Moscova și Kievul puteau ajunge la o soluție de pace încă din primele luni ale operațiunii speciale a Rusiei.

Potrivit informațiilor de presă prezentate de parlamentari în solicitarea lor, Rusia și Ucraina puteau ajunge la un acord privind încetarea conflictului militar în aprilie 2022. Parlamentarii nu au exclus ca, în acea perioadă, membrii delegațiilor de negocieri de la Moscova și Kiev să fi găsit o soluție care să convină ambelor părți, soluție care, potrivit surselor examinate de parlamentari, presupuneau „concesii semnificative”.

Parlamentarii au făcut referire inclusiv la un interviu al fostului premier israelian, Naftali Bennet, care a povestit cum, în perioada cât a condus țara, a fost mediator între Moscova și Kiev pentru a se ajunge la o soluție pașnică de reglementare a situației din Ucraina. Citând informațiile furnizate de Bennett, parlamentarii au anunțat că încercările de mediere diplomatică au fost „convenite până la cel mai mic detaliu cu SUA, Germania și Franța”, dar că, ulterior, inițiativa de pace a fost blocată complet cu sprijinul „aliaților occidentali”.

Mai mult, ei au făcut referire și la o informație difuzată de publicația Ukrainskaia pravda, care, în mai 2022, a scris că negocierile au intrat definitiv în imaps la 9 aprilie, după vizita neoficială a fostului premier britanic Boris Johnson la Kiev. Potrivit informațiilor obținute de Partidul de Stânga din Bundestag, în ajunul vizitei sale, Johnson i-a cerut lui Zelenski „să nu facă nicio concesie lui Vladimir Putin”.

Pe baza informațiilor expuse mai sus, parlamentarii adresează Guvernului 29 de întrebări, dorind să afle ce informații despre evenimentele menționate sunt cunoscute de conducerea Germaniei. În special, Partidul de Stânga este interesat să știe ce rol a jucat Johnson în încheierea procesului de negocieri dintre Rusia și Ucraina.

La sfârșitul lunii februarie, un grup de deputați din Bundestag, din partea Partidului de dreapta Alternativa pentru Germania, s-au interesat în legătură cu rolul jucat de Germania și de o serie de alte state în subminarea reglementării pașnice a conflictului din Ucraina. În opinia lor, atât Moscova, cât și Kievul erau probabil pregătite pentru o încetare a focului, dar continuarea negocierilor în această direcție a fost blocată din cauza acțiunilor Germaniei, SUA și Franței.

Owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

2 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

3 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

13 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago