Hot News
04/10

Premierul ”pro-rus” al Slovaciei spune că este șantajat din cauza retoricii sale privind Ucrainei

Robert Fico, câștigătorul alegerilor pentru funcția de prim-ministru al Slovaciei și lider al partidului Smer, nu va renunța la opiniile anti-ucrainene, în pofida amenințărilor și a șantajului la care este supus de politicienii europeni în legătură cu excluderea Smer din rândurile Partidului Socialiștilor Europeni (PSE) din Parlamentul European (PE), relatează agenția Rambler.ru. „Dacă excluderea (partidului […]
26/03

Germania indică un posibil vinovat de suspendarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina

Este posibil ca fostul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson (în imagine), să fi fost implicat în suspendarea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, a declarat Partidul de Stânga din Bundestag-ul german. În mesajul adresat Guvernului de la Berlin, parlamentarii acestei formațiuni politice nu au exclus posibilitatea ca, în timpul vizitei sale neoficiale la […]
10/06

Reprezentantul special al președintelui, despre strategia de ”insularizare” a Rusiei

Reprezentantul special al președintelui Rusiei pe probleme ce țin de dezvoltare tehnologică, Dmitri Peskov (în imagine), a scris, într-un comentariu pentru agenția RBC, despre strategia de ”insularizare” a Rusiei și nu numai a Rusiei, relatează Lenta.ru. În opinia lui Peskov, în momentul de față nici un stat din lume nu deține suveranitate tehnologică, dar în […]
05/08

Cititorii ne scriu: Eftimia-Teodora, comentariul la articolul ”Ion Longin Popescu, despre programul american Lend-Lease, cu stânga”, din 03.08.2021

”Programul Lend-Lease, sau „Actul pentru a promova apărarea Statelor Unite” a fost semnat de Roosevelt în 1941, conferindu-i președintelui SUA dreptul „de a vinde, de a schimba, de a închiria, de a împrumuta sau de a dispune orice tehnică de luptă (aceasta însemnând arme, echipament militar, muniții, inclusiv materii prime strategice, alimente și bunuri civile […]
03/04

În interiorul elitei politice a SUA se conturează o schimbare de atitudine față de Rusia

Când și cum se va încheia, în SUA, cursul spre confruntarea totală cu Rusia și rusofobia inveterată? Se crede că este o tendință de lungă durată, pentru cel puțin câteva decenii de acum înainte. Dar în cercurile politice din Statele Unite există și cei care au o cu totul altă atitudine față de Rusia. Cine […]
01/04

Biden, îndemnat de zeci de organizații americane să reia dialogul cu Rusia

Aproape 30 de organizații politice din Statele Unite l-au îndemnat pe președintele Joe Biden să angajeze negocieri constructive cu Rusia. Activiștii au cerut să se pună capăt ”retoricii necugetate” și au amintit de promisiunea de a pune diplomația în fruntea politicii externe, informează publicația The Hill, citând o declarație a organizațiilor, relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta. […]
29/03

Satanovski: Cine nu-i va permite lui Biden să atace Rusia?

Militarii americani nu-i vor permite lui Joe Biden să intre într-un conflict armat cu Rusia, este de părere politologul Evgheni Satanovski, relatează agenția URA.ru. ”Dacă președintele Statelor Unite, Joe Biden, va cădea într-un marasm total, va fi oprit de militarii americani”, a apreciat analistul pentru postul de radio ”Vesti FM”. Drept exemplu, el a amintit situația din […]
11/01

Satanovski: ”Amestecul exploziv” de la Casa Albă

Prin blocarea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, rețeaua socială Twitter a demonstrat americanilor și lumii întregi, în ansamblul ei, ”cine este stăpânul casei”, este de părere președintele Institutului pentru Orientul Mijlociu, expertul rus Evgheni Satanovski. În opinia lui, după un astfel de gest, ”nu mai există și nu mai pot exista” întrebări legate de democrația […]
01/12

DenníkN (Slovacia): Victoria lui Biden va transforma Ucraina într-un district militar

Nu contează foarte mult cine a devenit președintele Statelor Unite – Joe Biden sau alt membru al partidului său politic. În SUA vin la putere democrații. Ei reprezintă partea mult mai agresivă a politicii americane. Democrații au fost cei care, în ultimii ani, au declanșat războaie și tot ei sunt cei care apără expansionismul în […]
05/08

America de după Trump și Biden

În Statele Unite demarează faza decisivă a cursei electorale, care va culmina cu alegerile din toamnă. Nu are sens ca noi, observatori de pe margine, să o analizăm în detaliu. În primul rând, din cauza felului în care se întâmplă totul: personalitatea pretendenților și circumstanțele înconjurătoare conferă epopeii o porție consistentă de absurd. În al […]
12/07

Institutul ”Primakov”: Lumea post-pandemie, dominată de confruntarea dintre SUA și China

Președintele Institutului Național de Studiere a Economiei Mondiale și Relațiilor Internaționale ”E.M.Primakov” (IMEMO), Aleksandr DÎNKIN, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate agenției TASS, despre degradarea relațiilor dintre Washington și Beijing, despre rolul Rusiei în menținerea echilibrului mondial și a făcut o evaluare privind consecințele economice ale pandemiei de coronavirus. – În opinia dumneavoastră, care […]
11/06

Fiodor Lukianov: Suprastructură în loc de bază. Ce stă în spatele protestelor din SUA?

Protestele din Statele Unite s-au dovedit de mai lungă durată decât s-a crezut la momentul izbucnirii lor. În plus, au cuprins și alte părți ale Occidentului, în unele zone căpătând chiar caracter agresiv. Ce se întâmplă? Primul lucru care vine în minte – reacția la încremenirea în care a intrat viața normală din cauza pandemiei. […]
08/02

O explozie de partide. Zahar Prilepin, considerat de politologi un spoiler

În ultimul an, Ministerul rus al Justiției a înregistrat date privitoare la 39 de comitete de organizare a unor noi partide. Potrivit aceleiași instituții, cel puțin trei dintre aceste proiecte se orientează spre idei de stânga, alte trei spre cele conservatoare; în denumirile a șapte comitete de organizare sunt prezente cuvintele ”dreptate” și ”popor”, existând, […]
07/04

Alianța cu Rusia: în Germania a fost propusă o alternativă la NATO

Expertul Partidului Stângii, în politici de apărare, Alexandr Neu, deputat în Bundestag, a calificat NATO drept ”o amenințare la adresa securității întregii lumi” și a chemat la dizolvarea Alianței Nord-Atlantice. Într-un articol publicat în ”Die Freiheitsliebe”, deputatul german a apreciat că Alianța folosește forțele sale armate exclusiv pentru apărarea ”unor interese imperiale”. În opinia lui, […]

Vizitatori website: 2867405