Occidentul a făcut presiuni asupra membrilor Consiliului de Securitate al ONU în timpul votului rezoluției privind Nord Stream

Țările occidentale au exercitat presiuni asupra membrilor Consiliului de Securitate al ONU pentru ca acestea să nu susțină proiectul de rezoluție al Rusiei privind deschiderea unei anchete legate de exploziile de la gazoductele Nord Stream, a anunțat prim-adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.

Foto: pravda.ru

După cum precizează cotidianul Kommersant, rezoluția a fost votată pe 27 martie, în Consiliul de Securitate al ONU, și a fost susținută doar de Rusia, China și Brazilia, restul țărilor membre abținându-se. Pentru a fi adoptată, era nevoie de nouă voturi din 15.

„Cred că tuturor celorlalți le-a fost puțin teamă să ne susțină în mod deschis. Ca întotdeauna, a existat o puternică presiune din partea foștilor noștri parteneri occidentali. Ei au dat foarte clar de înțeles că nu sunt interesați de un vot care să sprijine poziția Rusiei”, a declarat Dmitri Polianski pentru RIA Novosti.

Kommersant amintește că Rusia a distribuit proiectul ei de rezoluție în Consiliul de Securitate al ONU, pe 18 februarie. Documentul a fost elaborat în urma articolului publicat de jurnalistul american Seymour Hersh, care, făcând referire la o sursă, a afirmat că Statele Unite au fost implicate în exploziile de la „Nord Stream” și „Nord Stream 2”, din septembrie 2022. Mai târziu, mai multe mass-media occidentale au promovat o versiune ”alternativă” care vorbește de  un ”grup pro-ucrainean”, care nu are, probabil, legătură cu autoritățile ucrainene, și care ar putea fi implicat în atentatele cu bombă de la gazoducte.

Agenția RIA Novosti l-a contactat pe jurnalistul american Hersh pentru comentarii după respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU a rezoluției Rusiei. „Firește. La ce le trebuie? La ce altceva vă mai așteptați din partea lor? Dacă ar fi fost altfel, ar fi fost o știre. <…> Interesantă este atitudinea Braziliei”, a spus Hersh.

Pe de altă parte, reprezentantul permanent al Rusiei la Națiunile Unite, Vasili Nebenzia, a precizat că, după vot, cresc suspiciunile despre cine se află cu adevărat în spatele atacului terorist de la Nord Stream.

„Cu cât apăreau mai multe dovezi ale implicării Washingtonului și aliaților lui din NATO, cu atât mai mult tabăra occidentală insista că nu este nevoie de o anchetă internațională”, a declarat el.

Acestea fiind spuse, Rusia, potrivit diplomatului, va trage toate concluziile necesare. De asemenea, el și-a exprimat încrederea că vor fi stabilite detaliile crimei și toate persoanele implicate.

Owner

View Comments

  • Daca Rusia sau un aliat al acesteia ar distruge conductele Norvegiei sau ale SUA, tot la fel ar reactiona occidentalii?

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

12 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

13 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

14 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

19 ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

19 ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

20 de ore ago
# #