
Oleg Deripaska/ Foto: URA.ru
„Cu doar 5-7 ani în urmă, dominația dolarului în sistemul mondial de plăți părea de nezdruncinat. Acum însă, după ce această dominație a fost folosită ca armă de represalii împotriva tuturor disidenților fără nicio evaluare legală <…> această dominație începe să se apropie de sfârșit. Peste numai 5 ani lumea va fi mult mai echilibrată”, a scris Deripaska pe canalul său de pe rețeaua Telegram.
Omul de afaceri a menționat că, până la acel moment, toate plățile vor fi diversificate, monedele cripto-digitale vor deveni compatibile. Potrivit lui Deripaska, perioada de tranziție s-ar putea dovedi deloc ușoară, dar va fi deja o lume fără hegemon.
Anterior s-a anunțat că SUA sunt amenințate de o criză a sistemului bancar din cauza intrării în faliment a Silicon Valley Bank, una dintre marile bănci americane. În plus, a fost închisă inclusiv banca comercială Signature Bank. Publicația The Global Times a apreciat că toate încercările Statelor Unite de a-și păstra hegemonia sunt sortite eșecului. Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că la nivel mondial s-a lansat procesul de dedolarizare și că, mai devreme sau mai târziu, dominația acestei monede va lua sfârșit.
Apelurile lansate de SUA către alte țări de a participa la deblocarea Strâmtorii Ormuz spulberă…
De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul din Iran? se întreabă politologul Serghei…
Directorul general al corporației Rosatom, Aleksei Lihaciov, a anunțat că Rusia va crea o centrală…
Împreună cu aliații britanici, Marina militară franceză a reținut în apele internaționale ale Mării Mediterane…
În loc să promoveze o politică menită să aducă pace în Ucraina, Europa continuă să…
Banca Centrală a Rusiei a prezentat raportul privind evoluția inflației și a politicii monetare și…
View Comments
Le-a venit vremea.