Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe, Maria Zaharova/ Foto: Serviciul de presă al MAE rus
De ajutor au nevoie oamenii care părăsesc teritoriul Ucrainei prin Polonia, a spus Zaharova. Au nevoie de ajutor la completarea actelor, cu confirmarea statutului lor. „Este o muncă titanică”, a subliniat Zaharova.
Reprezentanta Ministerului de Externe a amintit, de asemenea, că diplomații ruși apără monumentele sovietice pentru a nu fi demolate.
Pe 26 martie, șeful misiunii diplomatice a Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a declarat că parchetul polonez a retras bani din conturile ambasadei și ale misiunii comerciale ruse. El a apreciat incidentul drept „o încălcare flagrantă a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice”. În martie, conturile bancare ale ambasadei au fost blocate sub pretextul unor suspiciuni de spălare de bani și finanțare a terorismului.
După retragerea fondurilor, Ministerul de Externe al Poloniei a ajuns la concluzia că ambasada Rusiei nu a folosit două clădiri în scopuri diplomatice și consulare – una de pe strada Kielecka, nr 45, și cealaltă de pe strada Sobieski, nr. 100. Prima găzduiește școala de pe lângă ambasada rusă. Pe 29 aprilie, polițiștii și reprezentanții primăriei poloneze au cerut să li se permită intrarea pe teritoriul instituției, dar au fost refuzați, după care au forțat ușa de intrare și au cerut personalului școlii să părăsească clădirea.
Zaharova a promis un „răspuns dur” la „sechestrarea școlii”. Șeful Comisiei de Investigație al Rusiei, Aleksandr Bastîrkin a cerut o evaluare juridică a ceea ce s-a întâmplat în Polonia.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.
View Comments
Da, este o situație delicată. Poate dacă toți cetățenii ruși s-ar întoarce acasă, în Rusia, ruperea relațiilor diplomatice s-ar putea face. Există riscul ca Polonia să se răzbune pe rușii aflați pe teritoriul ei. Dacă au început cu retragerea ilegală de bani din conturile Ambadadei Rusiei, cu sechestrarea școlii de pe lângă Ambasadă, cu intenția de a demola monumentele sovietice, apoi incidentul cu jucătoarea de tenis, e doar un pas până la agresarea civililor ruși din Polonia. Oricum, răbdarea Rusiei e prea mare. Toate au o limită, iar această limită s-a depășit de mult.