Foto: Reuters
„Conform datelor confirmate cu certitudine, pe 16 mai, în urma unui atac lansat, asupra Kievului, cu sistemul de rachete hipersonice ”Kinjal” au fost lovite și complet distruse o stație radar multifuncțională, precum și cinci lansatoare de rachete antiaeriene Patriot, de fabricație americană, a precizat Ministerul Apărării al Rusiei.
Patriot este un sistem american de rachete antiaeriene, aflat în dotarea Forțelor Armate ale SUA, dar și a altor state. După cum se știe, Ucraina a primit sistemele Patriot ca parte a ajutorului militar acordat de Occident.
Se pare că sistemul de apărare antiaeriană Patriot ar fi fost deteriorat, dar nu complet distrus ca urmare a acțiunilor armatei ruse în Ucraina, a informat, marți, postul de televiziune CNN, citând, sub acoperirea anonimatului, un reprezentant al Administrației americane.
Potrivit CNN, în Ucraina există două sisteme de apărare antiaeriană Patriot – unul venit din Statele Unite, al doilea, trimis în comun de Germania și Țările de Jos.
Conform informațiilor oficiale, ”Kinjal” este un complex de aviație rusesc cu o rachetă aerobalistică hipersonică de înaltă precizie. A fost dezvoltat pe baza avionului de interceptare cu raza lunga MiG-31, in versiune modernizata. După cum spun experți militari, ”Kinjal” este capabil să doboare ținte aflate la o distanță de peste 2.000 km, fiind în același timp, în stare, să depășească toate sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă existente și în curs de dezvoltare.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.