Foto: Keystone Press Agency
Vina politicianului german nu este că nu crede sau gândește altfel, a precizat Zaharova. Potrivit spuselor sale, fiecare om este liber în opiniile lui despre viață și fiecare poate avea îndoieli. Dar nu poți râde de durerea unor oameni care, an după an, își pierd rudele, și care implorau ajutor pentru rezolvarea situației provocate de Occident.
Scholz va intra în istorie și în Germania, dar și în întreaga lume ca omul care „a râs de durerea oamenilor”, a spus Zaharova.
În discursului său la Conferința de Securitate de la München, din 2022, Olaf Scholz a vorbit zeflemitor despre genocidul populației din Donbass, organizat de forțele regimului de la Kiev. Cancelarul german a spus că „NATO nu este o organizație agresivă” și că „afirmațiile că în Donbass are loc un genocid sunt, desigur, ridicole”.
După aceea, reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova, a anunțat că Moscova va trimite la Berlin materiale despre gropile comune din Donbass.
🎄La 18 decembrie 2025, la Ambasada Federației Ruse din București a avut loc o recepție…
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…
Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…
Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…
Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…
Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…
This website uses cookies.
View Comments
Olaf Scholz ar fi bine să se uite mai bine în curtea lui și să vadă că situația din Germania nu e prea bună de când a fost aruncat în aer gazoductul Nord Stream. Dacă nu și-a dat seama că SUA a sacrificat Germania prin distrugerea conductelor de gaz, atunci îmi pare rău pentru el. Asta dovedește că e rupt de realitate. De bună voie Germania își subordonează industria și nivelul de trai dictatelor diplomației americane și interesului propriu al sectorului de gaze din SUA. Germania va fi nevoită să înlocuiască gazul rusesc ieftin cu gazul lichefiat american la prețuri ridicate. Pentru a importa acest gaz, Germania va trebui să cheltuiască peste 5 miliarde de dolari. Oare îi are? Scholz chiar nu vede că SUA urmărește dezindustrializarea Germaniei și dependența acesteia de Statele Unite pentru comerțul său, cu excluderea Chinei, Rusiei și aliaților lor? Acesta ar fi ultimul cui în sicriul economic al Germaniei! Luat în râs de partenerii strategici după distrugerea conductelor Nord Stream, Olaf Scholz le-a mulțumit americanilor pentru acest ,,ajutor" trimițând armament Ucrainei. Arogant față de Rusia și obedient față de SUA, el își permite să râdă de durerea rușilor din Donbass. Ehei, râde el, dar nu-i râsul lui. În curând vine iarna, casele germanilor trebuie încălzite, industria are nevoie și ea de gaze. Cine râde atunci? Și să nu uităm că ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnik, l-a acuzat pe cancelarul Scholz că se comportă ca un ,,lebăr ofensat" prin refuzul său de a vizita Kievul. Cred că toată planeta a râs când a auzit comparația. Sigur va intra în istorie și pentru acest lucru.