Hot News
Discursul președintelui rus, Vladimir Putin, la Reuniunea Consiliului pentru Relații Interetnice
21/05
„Rușii învață”: Analiștii occidentali au prezis probleme pentru Ucraina
21/05

Zaharova: Bătaia de joc la adresa genocidului locuitorilor din Donbass, cea mai mare greșeală a lui Scholz

Foto: Keystone Press Agency

Ridiculizarea genocidului locuitorilor din Donbass este cea mai mare greșeală a cancelarului german Olaf Scholz (în imagine), a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, într-un interviu acordat bloggerului german Thomas Röper. Scholz a făcut o declarație în acest sens la Conferința de securitate de la München din 2022, transmite tvzvezda.ru.

Vina politicianului german nu este că nu crede sau gândește altfel, a precizat Zaharova. Potrivit spuselor sale, fiecare om este liber în opiniile lui despre viață și fiecare poate avea îndoieli. Dar nu poți râde de durerea unor oameni care, an după an, își pierd rudele, și care  implorau ajutor pentru rezolvarea situației provocate de Occident.

Scholz va intra în istorie și în Germania, dar și în întreaga lume ca omul care „a râs de durerea oamenilor”, a spus Zaharova.

În discursului său la Conferința de Securitate de la München, din 2022, Olaf Scholz a vorbit zeflemitor despre genocidul populației din Donbass, organizat de forțele regimului de la Kiev. Cancelarul german a spus că „NATO nu este o organizație agresivă” și că „afirmațiile că în Donbass are loc un genocid sunt, desigur, ridicole”.

După aceea, reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova, a anunțat că Moscova va trimite la Berlin materiale despre gropile comune din Donbass.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Olaf Scholz ar fi bine să se uite mai bine în curtea lui și să vadă că situația din Germania nu e prea bună de când a fost aruncat în aer gazoductul Nord Stream. Dacă nu și-a dat seama că SUA a sacrificat Germania prin distrugerea conductelor de gaz, atunci îmi pare rău pentru el. Asta dovedește că e rupt de realitate. De bună voie Germania își subordonează industria și nivelul de trai dictatelor diplomației americane și interesului propriu al sectorului de gaze din SUA. Germania va fi nevoită să înlocuiască gazul rusesc ieftin cu gazul lichefiat american la prețuri ridicate. Pentru a importa acest gaz, Germania va trebui să cheltuiască peste 5 miliarde de dolari. Oare îi are? Scholz chiar nu vede că SUA urmărește dezindustrializarea Germaniei și dependența acesteia de Statele Unite pentru comerțul său, cu excluderea Chinei, Rusiei și aliaților lor? Acesta ar fi ultimul cui în sicriul economic al Germaniei! Luat în râs de partenerii strategici după distrugerea conductelor Nord Stream, Olaf Scholz le-a mulțumit americanilor pentru acest ,,ajutor” trimițând armament Ucrainei. Arogant față de Rusia și obedient față de SUA, el își permite să râdă de durerea rușilor din Donbass. Ehei, râde el, dar nu-i râsul lui. În curând vine iarna, casele germanilor trebuie încălzite, industria are nevoie și ea de gaze. Cine râde atunci? Și să nu uităm că ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnik, l-a acuzat pe cancelarul Scholz că se comportă ca un ,,lebăr ofensat” prin refuzul său de a vizita Kievul. Cred că toată planeta a râs când a auzit comparația. Sigur va intra în istorie și pentru acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875068