Categories: MilitarRusia si lumea

Medvedev, despre consecințele transferului de arme nucleare în Ucraina

În cazul în care Occidentul va oferi Ucrainei armă nucleară, Rusia va trebui să lanseze o lovitură preventivă, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de RIA Novosti.

Aflat în Vietnam și discutând cu jurnaliștii despre Europa și Statele Unite, Medvedev nu a exclus posibilitatea ca, în situația actuală, ”regimul de la Kiev va primi și destule avioane”, ba mai mult este posibil să i se dea și armă nucleară.

„Dar atunci, acest lucru va însemna că spre ei va zbura o rachetă cu încărcătură nucleară. Există legi ireversibile ale războiului. Dacă se va ajunge la arma nucleară, va trebui lansată o lovitură preventivă”, a spus oficialul rus.

În opinia sa, anglo-saxonii nu înțeleg pe deplin acest lucru și consideră că nu se va ajunge la așa ceva.

„Se va ajunge, în anumite condiții”, a spus el.

Owner

View Comments

  • Este normal ca Rusia să riposteze, că doar n-o să se uite cum la granița ei sunt amplasate arme nucleare. Englezii nu au cum să înțeleagă acest lucru, fiind încă în stare de euforie de la încoronarea regelui. Iar nemții sunt ocupați cu procurarea lemnelor pentru iarnă, că gaze nu prea vor avea.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului”, a răspuns dur la întrebarea…

o oră ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

3 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

4 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

5 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

5 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

6 ore ago

This website uses cookies.