Categories: ReligieRusia de azi

Aproape 1000 de cupluri se vor căsători la Moscova, de Ziua Familiei, Iubirii și Fidelității

De Ziua Familiei, Iubirii și Fidelității (Ziua Sfinților Piotr și Fevronia), sărbătorită pe 8 iulie, aproximativ 1.000 de cupluri intenționează să-și înregistreze oficial relația la Oficiile de stare civilă din Moscova, informează Smotrim.ru.

„Mulți îndrăgostiți aleg această dată pentru a-și întemeia o familie”, a scris primarul Capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe blogul său.

Pe lângă opțiunea clasică de înregistrare la Casele de Căsătorii, cuplurile pot alege să-și unească oficial destinele și în alte destinații. Proiectul „Noile adrese ale fericirii” a ajuns deja la al cincilea sezon, 40.000 de cupluri având, astfel, posibilitatea de a se căsători în locuri neobișnuite.

De Ziua Familiei, a Iubirii și a Fidelității, îi onorăm nu numai pe proaspeții căsătoriți, dar și cuplurile care formează deja familii de mulți, foarte mulți ani, a amintit Sobianin.

„În 2022, peste 21.600 de cupluri au marcat și sărbătorit împlinirea a 50, 55, 60, 65 și 70 de ani de ani petrecuți împreună! În 2023, peste 7.700 de cupluri au atins deja praguri jubiliare ale căsniciei lor”, a spus primarul.

Owner

View Comments

  • Cneazul Petru s-a căsătorit cu tânăra Fevronia, după ce aceasta l-a vindecat de lepră. Când au simțit că li apropie moartea, Petru și Fevronia s-au rugat lui Dumnezeu să îngăduie ca ei să moară împreună. De asemenea, au cerut ca ei să fie înmormântași în același mormânt și în același sicriu. Apoi au mers împreună și au luat voturile monahale, Cneazul Petru devenind călugărul David, iar Cneaghina Fevronia devenind Eufrosina. Au murit în aceeași zi și la aceeași oră pe 25 iunie 1228. Trupurile lor sfinte se află la Catedrala Nașterii Maicii Domnului din Murom. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia i-a declarat ocrotitori ai familiei și în special al tinerilor proaspăt căsătoriți. Această zi, cunoscută în Rusia sub numele de ,,Ziua familiei, a dragostei și a fidelității", este o adevărată zi a dragostei, este ,,Ziua îndrăgostiților." Din cauza faptului că ziua de prăznuire se suprapune adeseori cu Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (perioadă în care nu se săvârșește Sfânta Taină a Cununiei), Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât în anul 2012 o a doua zi de prăznuire, în septembrie, pentru a cinsti mutarea Sfintelor Moaște, din septembrie 1992. Această zi a devenit ,,Ziua tradițională a Cununiei."
    Sfinții Petru și Fevronia să-i ocrotească pe cei aproximativ 1.000 de cupluri care s-au căsătorit azi la Moscova!

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

6 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

7 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

17 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago