Categories: MilitarRusia si lumea

Putin a evaluat modul în care decurg operațiunea militară specială a Rusiei și contraofensiva armatei Ucrainei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat pozitiv modul de desfășurare a operațiunii militare speciale din Ucraina, subliniind că militarii ruși acționează cu eroism. Potrivit constatărilor șefului statului, contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei nu aduce rezultate, scrie publicația Gazeta.ru.

„Pozitiv”, a răspuns liderul de la Kremlin, întrebat fiind de jurnalistul Pavel Zarubin în cadrul emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin” a postului de televiziune ”Rossia 1” (în imagine) despre cum evaluează el derularea operațiunii speciale. Respectivul fragment al emisiunii a fost publicat de Zarubin pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

„Trupele noastre se comportă eroic. În mod neașteptat pentru inamic din unele sectoare, trupele noastre trec singure în ofensivă, ocupă cele mai avantajoase poziții, înălțimi și așa mai departe”, a spus președintele, citat de TASS.

„Toate încercările inamicului de a sparge dispozitivul nostru de apărare, o misiune pentru care sunt folosite inclusiv rezervele strategice – nu au avut succes pe toată durata ofensivei. Inamicul nu are niciun succes!” – a subliniat Putin.

Președintele a refuzat să vorbească public despre următoarele misiuni ale armatei ruse. „Vă voi povesti separat, când camerele de luat vederi vor fi oprite”, a promis el.

Pe 11 iulie, șeful Ministerului Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a anunțat că, începând din 4 iunie, apărarea aeriană rusă a doborât 176 de proiectile HIMARS, 27 de rachete Storm Shadow și 483 de drone. La rândul ei, artileria a distrus 43 de obuziere M777 și 46 de tunuri autopropulsate din Polonia, SUA și Franța. Printre cele 1.244 de vehicule blindate distruse s-au numărat 17 tancuri Leopard, cinci tancuri franceze pe roți AMX și 12 vehicule americane de transport ale infanteriei Bradley.

Șoigu a precizat că, de când a fost lansată contraofensiva, au fost distruse 21 de avioane și cinci elicoptere ucrainene. Pierderile Ucrainei de la începutul contraofensivei, potrivit ministrului Apărării, se ridică la peste 26.000 de militari.

Owner

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

14 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

14 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

15 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

20 de ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

21 de ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

22 de ore ago
# #